In plus, potrivit unui raport realizat de o companie de consultanta financiara, fondurile cu capital de risc sunt pregatite sa investeasca inca 500 de milioane de dolari in economia romaneasca, dar totul depinde de existenta unor proiecte care sa satisfaca exigenta si asteptarile acestor grupari financiare.
„Lanturile de magazine din industria alimentara, companiile de Internet, de telecomunicatii, sectorul de mobila si de medicamente, sectorul electronic si electrocasnic, fashion, textile sau apa minerala, sunt domeniile care au cea mai mare cautare in randul fondurilor de investitii”, spune Cornel Marian, reprezentantul din Romania al Oresa Ventures.
In momentul de fata, in Romania sunt prezente peste 15 fonduri de investitii. Cum proiectele bune sunt destul de putine, concurenta intre fonduri este mare, si cand apare vreo firma cu un plan de investiti bun, acesta isi gaseste imediat un finantator.
„In zona Europei de Est exista doi poli investitionali. Pe de o parte, sunt tari cum ar fi Ungaria si Polonia care aduc avantajul intrarii in Uniunea Europeana, iar de cealalta parte sunt statele balcanice din fosta Iugoslavie, unde va exista un boom economic”, spune Valeriu Ionescu, de la AIG-CET Capital Management. El crede ca in aceste tari vor intra in urmatorii ani intre 6 si 8 miliarde de dolari.
Avantajul utilizarii banilor proveniti din fondurile cu capital de risc, in special pentru finantarea companiilor care sunt la inceput, este acela ca investitiile trebuie returnate doar dupa cativa ani, si nu intr-o perioada scurta de timp, cum este cazul creditelor bancare.
Fondurile care activeaza pe piata romaneasca prefera sa investeasca in actiunile societatilor alese, si nu agreeaza acordarea de imprumuturi.
Finantarea se transfera celui care a propus proiectul ca majorare a capitalului social al unei societati existente sau ca participare la crearea unei companii noi.
Valoarea investitiilor variaza intre 500.000 dolari si 20 milioane dolari, putand fi asigurate si prin intermediul unor sindicate de finantare, atunci cand limitele maxime ale unuia dintre fonduri este depasita.
Proiectele de investitii trebuie sa porneasca de la o rata de rentabilitate de cel putin 30%, in dolari. Totodata, compania care propune proiectul trebuie sa gandeasca, adesea, si la modalitatea in care fondul sa poata iesi din investitie dupa 4 – 6 ani, cat este tinta acestor fonduri.
Pana acum, singura modalitate de iesire care s-a practicat a fost vanzarea catre un investitor strategic, pentru ca nu exista suficienti investitori de portofoliu care sa asigure iesirea prin cotarea la Bursa de Valori.
Fondurile de investitii nu participa activ la managementul societatilor in care au plasat banii, dar solicita, de cele mai multe ori, unul sau mai multe locuri in consiliile de administratie, implicandu-se in deciziile strategice. Cei mai multi dintre administratori sunt insa dispusi sa negocieze si finantarea unor proiecte care nu se afla in domeniile de interes imediat, atata timp cat celelalte cerinte de baza sunt respectate.
Global Finance International este un fond care are capital de la Banca Europeana pentru Reconstructie si Dezvoltare (BERD), Corporatia Financiara Internationala (CFI – organism care face parte din structura Bancii Mondiale), investitori institutionali si privati si si-a propus sa investeasca in acest an zece milioane de dolari.
Fondul a investit in proiecte din sectorul alimentar, al mobilei, medicamentelor, in companii de comert, chimie si servicii IT.
Advent International Romania are disponibil, pentru acest an, circa 180 milioane de dolari. Domeniile de interes sunt telecomunicatiile, media, tehnologia informatiei, companiile farmaceutice si de publicitate.
Valoarea maxima a proiectelor acceptate de Advent Romania este de 20 milioane de dolari, dar suma poate fi extinsa. Valoarea tipica a unui proiect este de cinci milioane de dolari si peste.
AIG New Europe Fund, care face parte din din grupul financiar american AIG, este orientat spre investitii in companii de bunuri de consum cu miscare rapida, servicii financiare, productie si distributie specializata si anumite companii cu pozitie dominanta pe piata pe care activeaza. Pana acum, fondul a investit in Romania 52 de milioane de dolari. Rata reala a rentabilitatii solicitata pentru proiectele propuse este de 35%.
Barings Central Europeean Fund, in care s-au subscris la inceputul anului 75 de milioane de euro, accepta proiecte a caror valoare este mai mare de cinci milioane de euro. Fondul nu finanteaza companii aflate la inceput si cauta companii care pot sa fie lider pe piata pe care activeaza.
Danube Fund, sponsorizat de BERD, CFI, Bankers Trust si companii din grupul grecesc Alpha, are de investit in acest an circa trei milioane de dolari. Danube Fund accepta proiecte din toate sectoarele, insa acorda un interes mai redus companiilor de turism si celor din agricultura, unde situatia este destul de complicata. Valoarea finantarii se situeaza intre 500.000 de dolari si doua milioane de doari.
Romanian American Enterprises Fund, fond sponsorizat de guvernul american si de investitori privati, finanteaza proiecte cu valori situate intre 100.000 si 20 milioane de dolari, durata plasamentelor fiind intre trei si cinci ani. Fondul finanteaza companiile viabile financiar, cu perspective de crestere. Proiectele viabile pot fi finantate prin participarea in sindicate de investitori.
Romanian Post Privatization Fund finanteaza proiecte intre unul si 4,4 milioane de euro si solicita o rata a rentabilitatii de 30%.
Pana la urma, problema Romaniei nu este lipsa banilor, ci lipsa afacerilor si a unor proiecte viabile. Managerii sunt o alta problema. Totusi, chiar daca mai greu, economia tot va creste, managerii vor capata mai multa experienta, si atunci cu siguranta ca fondurile vor impune cerinte mai permisive.
Destinatia capitalului de risc
Infiintarea si functionarea fondurilor cu capital de risc este reglementata de Ordonanta nr. 20/1998. Fondurile au dreptul sa investeasca in companii cotate si necotate, dar si pe piata monetar-valutara. Prin investitiile pe care le realizeaza, fondurile au dreptul sa devina actionari majoritari sau sa se implice in managementul companiei, in cazul in care investitia este mai mica de 38%. In portofoliul fondurilor cu capital de risc exista trei tipuri de investitii. Investitii de capital de risc – reprezentand investitii de capital minoritare, in firme private cu un important potential de crestere si care pot deveni lideri pe pietele respective. Investitii strategice – acestea vor fi dezvoltate, in principal, din investitii de capital de risc. Investitii de portofoliu – sunt investitii in actiuni ale societatilor cotate pe piata de capital, in fonduri de investitii si in obligatiuni guvernamentale cu castig fix.