150 de inovaţii pentru vremuri în schimbare

„Exploiting Chaos”, de Jeremy Gutsche, te învaţă să te bucuri de criza economică şi să transformi contextul economic nefavorabil în principalul atu al business-ului tău. Companiile care s-au lansat în vremuri de recesiune economică au avut un avantaj tocmai în faptul că au fost obligate, în lupta pentru supravieţuire, să se adapteze noilor realităţi asumându-şi riscuri, mizând pe inovaţie şi creativitate şi păstrând un ochi vigilent asupra microtrendurilor

„Exploiting Chaos”, de Jeremy Gutsche, te învaţă să te bucuri de criza economică şi să transformi contextul economic nefavorabil în principalul atu al business-ului tău.

Companiile care s-au lansat în vremuri de recesiune economică au avut un avantaj tocmai în faptul că au fost obligate, în lupta pentru supravieţuire, să se adapteze noilor realităţi asumându-şi riscuri, mizând pe inovaţie şi creativitate şi păstrând un ochi vigilent asupra microtrendurilor din vremea respectivă care alcătuiesc mainstreamul de azi.

Disney, CNN, MTV, Hyatt, Burger King, FedEx, Microsoft, Apple, Gillette, AT&T, Texas Instruments, 20th Century Fox, IBM, Merck, Hershey’s, Sun, LexisNexis, Autodesk, Adobe, Electronic Arts, Fortune şi Hewlett-Packard sunt doar câteva dintre sutele de exemple.

Jeremy Gutsche a identificat mecanismele prin care geniile business-ului au întors situaţiile dezastruase în avantajul lor şi explică, cu aplicaţii în toate pieţele, cum te poţi dezvolta într-un mediu ostil mizând pe noutate.

„În vremuri haotice, cărţile sunt amestecate din nou şi regulile jocului se schimbă”, este fraza-cheie a volumului, care subliniază şi explică ultimele trenduri în teoria managementului.

Cultura este mai importantă decât strategia

Cultura subliniază abilitatea organizaţiei de adaptare, iar vremurile de criză impun această deschidere. În general, organizaţiile percep nevoia de adaptare, dar se lovesc de un zid de rezistenţă care paralizează inovaţia. Prin crearea unei culturi organizaţionale bazată pe idei revoluţionare poţi  forma paradigma necesară apariţiei ideilor salvatoare.

Observarea trendurilor

Creativitatea din cadrul firmei tale se bazează pe capacitatea de a intui care este următoarea „lovitură de piaţă” şi de a te număra printre primii care urcă pe noul val.

Inovaţia şi procesul de adaptare

Ingineri, designeri şi oameni de ştiinţă au investit miliarde de dolari pentru a perfecţiona creativitatea umană. Aplicând cele mai bune practici dezvoltate de aceştia, poţi învăţa să scoţi profit maxim din invesţii minime, bazându-te doar pe factorul de noutate.

Mesaje virale

Internetul s-a dovedit a fi cel mai bun mediu de propagare a ideilor inovatoare într-un stil viral. Poveştile frumos ambalate circulă mai repde ca oricând, dar din păcate majoritatea oamenilor de afaceri sunt blocaţi în paradigma marketingului tradiţional, plin de clişee.

Oracolul pieţei globale

Despre Jeremy Gutsche s-a scris adesea că este cel mai de succes guru american în materie de inovaţie. La 28 de ani, este co-fondator al site-ului Trendhunter.com (cea mai mare platformă online de trend spotting, idei, creativitate şi inovaţie) şi Trend Hunter TV, autor, conferenţiar şi expert în trend hunting.

Autorul unuia dintre cele mai aşteptate volume inspiraţionale de business, „Exploiting Chaos”, înţelege potenţialul situaţiilor de criză şi le priveşte ca pe adevărate oportunităţi de explorare a pieţei din unghiuri noi. Intuiţia sa incredibilă în materie de tendinţe i-a atras porecle precum „Oracol al pieţei” („Boston Globe”), „premergătorul collness-ului” (MTV) sau „un specimen nou de vânători de trenduri” („The Guardian”).

„Exploiting Chaos. 150 Ways to Spark Innovation in Times of Change” va fi lansată pe data de 1 septembrie la editura Penguin. Preţul volumului este de 20 de dolari.