Pentru anul 2020, valoarea sprijinului financiar alocat pentru Programul Naţional Apicol este de 50,21 milioane lei, pentru anul 2021 – 50,23 milioane lei, iar pentru anul 2022 – 50,18 milioane lei, potrivit prevederilor Deciziei Comisiei Europene nr. 974 din 12 iunie 2019 de aprobare a programelor naţionale de îmbunătăţire a producţiei şi comercializării produselor apicole prezentate de statele membre în temeiul Regulamentului (CE) nr. 1308/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului.
Totodată, APIA informează că a fost publicată în Monitorul Oficial, Partea I nr. 362 din 6 mai 2020, Hotărârea Guvernului nr. 339 din 30 aprilie 2020 privind Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020-2022, a normelor de aplicare, a valorii sprijinului financiar, precum şi pentru stabilirea unor măsuri de aplicare a acesteia
„Solicitanţii forme asociative apicole legal constituite care solicită sprijin pentru măsurile A1-A5, precum şi apicultorii care solicită sprijin pentru măsura C.4 vor transmite, prin intermediul mijloacelor electronice, la Centrele judeţene APIA şi al Centrului Municipiului Bucureşti, cererile de intenţie însoţite de documentele justificative până la data de 26 mai 2020. Formularul cererii de intenţie împreună cu alte informaţii detaliate privind accesarea Programului Naţional Apicol se regăsesc postate pe site-ul APIA www.apia.org.ro.”, se menţionează în comunicat.
Potrivit APIA, numai solicitanţii care vor depune cererea de intenţie pentru măsurile menţionate mai sus au dreptul să depună cererea de plată prin care se va solicita sprijin pentru acelaşi produs/produse din cererea de intenţie.
Totodată, cererile de plată pentru toate măsurile prevăzute în actul normativ se vor depune până la termenul limită de 1 august 2020.
Reprezentanţii APIA precizează că reglementările nou introduse faţă de programele anterioare sunt: finanţarea măsurilor de asistenţă tehnică şi consultanţă de specialitate, măsurilor de promovare a apiculturii şi a produselor apicole şi cele privind achiziţia echipamentelor de procesare a cerii şi ambalare a mierii; pentru acţiunea raţionalizarea transhumanţei/stupăritului pastoral-achiziţionarea de accesorii apicole a fost aprobată achiziţia uneltelor apicole şi echipamentelor de protecţie precum şi mijloacelor de transport apicol fără autopropulsie şi de încărcare-descărcare a stupilor necesare pentru deplasarea în pastoral; decontarea analizelor fizico-chimice/reziduuri în vederea atestării calităţii mierii în scopul îmbunătăţirii calităţii produselor apicole şi unei mai bune valorificări a acestora pe piaţă.
De asemenea, pe lângă acţiunile nou introduse au fost reglementate: beneficiarii, solicitanţii şi condiţiile de eligibilitate pentru fiecare acţiune în parte precum şi modalitatea de accesare şi de decontare a sprijinului financiar în cadrul Programului Naţional Apicol.
„Programul Naţional Apicol pentru perioada 2020 – 2022 are drept scop îmbunătăţirea producţiei şi comercializării produselor apicole prin acordarea apicultorilor de sprijin financiar”, se mai precizează în comunicat.