Se dau 1.500 de lei în plus la pensie! Recalcularea pensiilor este un moment tensionat pentru milioanele de români care așteaptă cu inima strânsă să vadă dacă, începând cu 1 septembrie, anii de muncă grea vor fi în sfârșit recunoscuți și recompensați în mod corect.
Acești pensionari pot primi până la 1.500 de lei în plus la pensie
Este vorba despre pensionarii care au avut cariere lungi și au contribuit semnificativ la sistemul de pensii, dar pentru care viața de zi cu zi a devenit din ce în ce mai dificilă.
Datorită recalculării pensiilor, această categorie de români poate beneficia și de până la 1.500 de lei în plus.
Potrivit noii legi a pensiilor și a formulei de calcul, pensionarii cu pensii cuprinse între 1.500 și 2.500 de lei lunar, și cei cu un stagiu contributiv mai mare, cum ar fi 36 de ani sau mai mult, vor observa creșteri semnificative.
De exemplu, un pensionar cu o pensie inițială de 2.300 de lei ar putea ajunge să primească 3.900 de lei după recalculare, în timp ce altul, cu o pensie inițială de 2.311 lei net, ar putea să primească 4.039 lei net.
Acești bani ar putea să influențeze semnificativ veniturile și calitatea vieții pensionarilor din România, conform dailybusiness.ro.
Pensiile, majorate în două tranșe
La începutul anului, pensiile românilor au fost majorate cu 13,8%, în raport cu rata inflației. În plus, începând cu 1 septembrie, pensionarii se vor bucura din nou de creșteri salariale, odată cu recalcularea mult așteptată.
Potrivit estimărilor, aproximativ 3 milioane de pensionari ar urma să beneficieze de majorări ale veniturilor în urma implementării noii legi a pensiilor. Aceste creșteri sunt semnificative. Uneori, ar putea ajunge până la 100%, conform declarațiilor autorităților.
„Avem un mecanism clar stipulat în lege, noutatea fiind că, în fiecare an, în luna ianuarie, vom avea, conform articolului 84, alineatul 6, o majorare în baza unei formule clare astfel încât să nu lăsăm pensionarii în izbeliște, fiindcă au fost ani în care nu am avut majorări ale pensiilor sau au fost ani în care aceste majorări s-au făcut din septembrie”, a explicat ministrul Muncii, Simona Bucura-Oprescu.
Aceasta a precizat că vechea lege nu specifica o dată exactă pentru majorări. Formula utilizată pentru calcularea majorării se baza pe inflația din anul anterior, furnizată de către Institutul Național de Statistică.
„Pentru pensionari este foarte important să știe că datorită noii legi avem garanția că în fiecare an, indiferent de guverne, nu mai avem majorări ad-hoc și că avem un mecanism clar instituit de lege.
Această formulă era și în legile anterioare, numai că nu se specifica data la care se fac aceste majorări”, a mai spus ministrul Muncii.