Urmasii doctorului Fergusson din „Cinci saptamini i balon” au aterizat la Aeroclubul Romin. Ei sunt: Dan Chiriac, Mugurel Ionescu si Mihai Ilie. Ultimii doi sunt seful Serviciului de securitate aero de la Aeroclubul Romin, respectiv secretarul general al Federatiei Aeronautice. Cei trei si-au cumparat un balon i valoare de 15.000 de dolari, proaspatul trofeu asteptind primul zbor de inaugurare adapostit itr-un spatiu de patru metri patrati.
Zborul cu balonul i Rominia este o ocupatie relativ rara, itrucit utilitatile lui sunt putin cunoscute. in strainatate, aproape fiecare firma de publicitate lucreaza cu baloane, ichiriate sau care le apartin, i vederea unor actiuni promotionale mai deosebite. Executat la comanda, un balon poate iesi din fabrica i culorile si cu reclama companiei care-l detine sau care il va folosi. Totusi, atunci cind concurenta este palida sau lipseste cu desavirsire, pretul ichirierii unui astfel de balon ar putea arunca respectiva optiune promotionala itr-un con de umbra sau, dimpotriva, ar putea s-o incurajeze, i conditiile i care piata nu este ica formata. Dupa unii specialisti i publicitate, balonul este considerat o varianta foarte potrivita de promovare a imaginii unei firme. in momentul de fata, o ora pentru agentiile de publicitate costa aproximativ 400-500 dolari, de unde rezulta, dupa un calcul simplu, ca investitia itr-un balon cu aer cald se poate recupera i aproximativ 30 de ore, avind i vedere ca sunt necesare si cursuri speciale de pilotaj. Cu balonul propriu acestea ajung la 800 de dolari.
Cei trei pasionati ai zborului se ofera sa organizeze si cursuri pentru amatori, pentru o suma care oscileaza i jurul valorii de 5.000 de dolari. Dupa numai 16 ore, un novice se poate ialta singur de la sol.
Un aerodrom este organizat ca un aeroport
Pentru o persoana care vrea sa ivete sa zboare cu balonul exista citeva reguli la fel de serioase ca si pentru zborul cu orice alt vehicul. „Cineva care a mai zburat vreodata cu orice alt aparat trebuie sa uite tot ce a ivatat iainte si sa puna altceva deasupra”, ne spune Dan Chiriac, unul dintre proprietarii balonului. Costurile de deplasare nu sunt mari, balonul detinind un arzator care se alimenteaza cu propan. Deosebirile fata de alte mijloace de zbor sunt ialtimea mica la care se poate zbura, precum si distantele mici care pot fi parcurse, un drum de o ora i care se pot face 20-30 km costind 200.000 lei, bani cheltuiti pe combustibil. in domeniu, tot ceea ce depaseste o ora se considera performanta.
Un aerodrom particular este i constructie la Ciolpani. Proprietate a Aeroclubului Amfora, se vrea a fi primul aerodrom particular din tara, suma pusa i joc pentru investitii fiind de un miliard de lei. Proiectul viitoarei amenajari este alcatuit dupa modelul clasic al unui aeroport. „Un aerodrom, ca organizare, este similar cu un aeroport si trebuie sa ideplineasca o serie de conditii. Va exista o pista special amenajata, citeva hangare, poate si un mic hotel, un fast-food si o parcare, precum si facilitati de alimentare cu combustibil. De asemenea, este necesara prezenta unui ofiter de servicii, care sa supravegheze activitatea, si a unor mjloace de interventie i cazul producerii unor accidente”, ne spune Daniel Draganescu, colaborator la Aeroclubul Amfora.
Aerodromul va fi accesibil oricui va dori, pe baza unor programari, sa aterizeze pe pista special amenajata, iar banii investiti se preconizeaza a fi recuperati din taxe speciale: taxa de aterizare, cea de alimentare cu combustibil si taxa de hangar. intregul aerodrom va avea 400 de metri de pista cu 40 de metri latime, suprafata totala amenajata fiind de 50 de hectare.
15.000 de dolari i balon
29 martie 2001, 12:00
Ultima modificare în 29 martie 2001, 15:00
Urmasii doctorului Fergusson din "Cinci saptamini i balon" au aterizat la Aeroclubul Romin. Ei sunt: Dan Chiriac, Mugurel Ionescu si Mihai Ilie. Ultimii doi sunt seful Serviciului de securitate aero de la Aeroclubul Romin, respectiv secretarul general al Federatiei Aeronautice. Cei trei si-au cumparat un balon i valoare de 15.000 de dolari, proaspatul trofeu asteptind primul zbor de inaugurare adapostit itr-un spatiu de patru metri patrati.Zborul cu balonul i Rominia este o ocupatie relativ rara
Etichete: arhiva
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Arhiva
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Reclamele nu s-au igramadit la radio
- Cenzura pe difuzarea presei
- Ofertele de cumparare cresc pe Rasdaq
- Bazar
- 1,4 miliarde USD topiti i furnale
- Reevaluarea e pilula forte pentru cresterea cotatiilor
- L
- Firmele-fantoma ne costa 800 miliarde lei
- Conferintele completeaza veniturile hotelurilor
- Natalia Oreiro a sedus tinerii fara buletin