„De o piaţă SPA în România putem vorbi de acum 10 ani, însă abia în urmă cu 7 ani a apărut o primă locaţie SPA. Centre SPA în adevăratul sens al cuvântului sunt în continuare foarte puţine la număr, în jur de 40 la nivelul întregii ţări, inclusiv SPA-urile de hotel. Piaţa a crescut cu 5-6% din 2012 şi până în 2014, respectiv de la 6,2 milioane de euro până la 6,9 milioane de euro, însă în 2015 creşterea a fost de 12%, până la 7,7 milioane de euro. Este încă foarte puţin, dar trebuie menţionat că în aceste cifre sunt incluse doar terapiile SPA, numai cele de relaxare şi prevenţie, fără terapii de slăbire sau de fitness. Dacă le includeam şi pe acestea, categoric vorbeam de alte cifre. Consider că şi pentru 2016 vom avea o creştere cel puţin similară, însă datele le vom şti abia în luna mai”, susţine Ioana Marian, ambasador al Global Wellnes Day în România, fondator şi director general al unei platforme de referinţă în domeniul SPA & wellness. 

Potrivit sursei citate, unul dintre motivele pentru care în România nu sunt centre SPA este legat de faptul că nu există în Legea turismului o definiţie a ceea ce înseamnă SPA şi niciun nomenclator de meserii, ceea ce nu permite înfiinţarea unor şcoli pentru acest domeniu cu un potenţial real de dezvoltare. 

„Cred că unul dintre motivele pentru care nu sunt centre SPA & wellness în România este legat şi de faptul că nu există o definiţie a ceea ce înseamnă SPA nicăieri în Legea turismului, nu avem nomenclatoare de meserii, nu există SPA manageri şi nu există terapeuţi SPA în România. Automat nu se pot face astfel de şcoli, nu se pot da diplome, deci nu ai de unde să iei oameni şcoliţi, iar din străinătate nu poţi să-i aduci pe salariile din România”, afirmă Ioana Marian, citată de Agerpres. 

Aceasta a explicat că pe lângă deficienţa de personal „şcolit” pe piaţa SPA, românii nu sunt educaţi în „a se relaxa şi a preveni şi dau banii pentru tot felul de distracţii”. 

„Pe această piaţă nu sunt în momentul de faţă nici clienţi foarte mulţi, pentru că românii nu sunt educaţi în a se relaxa şi a preveni şi dau banii pentru tot felul de distracţii. E un cerc vicios. Dacă terapeuţii ar fi extraordinari de buni, odată ce ai ajunge într-un centru SPA te-ai întoarce acolo, dar dacă nu a fost nimic excepţional care sa te marcheze, atunci nu îţi vei dori să repeţi experienţa sau vei găsi altceva care să te atragă mai mult decât acea experienţă”, explică Ioana Marian. 

 

Evoluţia numărului de clienţi români şi străini pe piaţa SPA a crescut de la 140.000 în anul 2012 la 160.500 în 2015, numărul străinilor fiind sub 20.000. Dacă în anii 2012 – 2014 un român a cheltuit, în medie, 150 de lei pe un tratament SPA, în 2015 suma s-a majorat la 160 de lei, iar numărul tratamentelor a ajuns la 212.000. 

În ceea ce priveşte numărul turiştilor străini interesaţi de astfel de terapii, din peste două milioane de turişti străini care au înnoptat mai mult o noapte pe teritoriul României, doar 15.300 au făcut tratamente SPA în anul 2015, iar din aceştia peste 80% au venit în scop de business şi pe parcursul mai multor săptămâni, relevă un studiu de profil. 

„Din păcate, România nu are încă destinaţii SPA, pentru că o astfel de locaţie trebuie să fie în afara oraşului, să fie aproape de natură, fie că vorbim de mare sau de munte, iar acolo trebuie să existe mai multe programe, trebuie să existe specialişti care să poate direcţiona fiecare persoană în funcţie de nevoi şi să facă programe personalizate. De asemenea, activităţile trebuie să fie diverse, în apă şi pe uscat, dar să existe şi o anumită dietă, în general, alcalină”, susţine Ioana Marian. 

Platfoma despre spa.ro este ambasadorul Global Wellness Day în Romania („Ziua Internaţională a wellness-ului”) care se sărbătoreşte în 100 de ţări pe 7 continente, dar şi partenerii media ai European SPA Association. De asemenea, platforma este şi ambasadorul singurului program global de mentorship în SPA & wellness şi ospitalitate. 

„Suntem singurii ambasadori ai programului în România şi avem deja mulţi înscrişi, au fost receptivi. Programul este gratuit între anii 2017-2019 şi suntem fericiţi că l-am adus şi în Romania. A fost greu, pentru că noi nu avem şcoli de SPA şi şocul a fost destul de mare pentru ei din acest punct de vedere. Deşi ne străduim de trei ani să obţinem nomenclatoare de meserii pe această piaţă, nu reuşim. Suntem aşa, ca un titirez între Ministerul Muncii, ANT, mai nou Ministerul Turismului – discutăm cu diverşi oameni care se tot schimbă. Acest program, care nu este o şcoală, oferă posibilitatea SPA managerilor şi terapeuţilor să intre în contact cu orice mentor de oriunde din lume”, subliniază Marian. 

 

Reprezentanta despreSpa.ro susţine că în următorii ani, această piaţa se va dezvolta semnificativ în România, deşi ar trebui o comunicare mai intensă, astfel încât informaţiile să ajungă către public. 

„DespreSpa.ro o face deja de şase ani, dar informaţiile trebuie să ajungă către public. Altfel, nu are cum să se dezvolte. Sper ca turiştii străini să ceară din ce în ce în ce mai mult astfel de destinaţii, iar noi să rezolvăm problemele legislative şi în cinci ani să vorbim de cu totul alte cifre, număr de clienţi şi de centre SPA în România”, a adăugat ea. 

La nivel mondial există o zi, în fiecare an, care sărbătoreşte „starea de bine”, respectiv „Global Wellness Day”, în cea de-a doua sâmbătă din luna iunie, iar în acest an va fi în data de 10 iunie. 

„În acest an „Global Wellness Day” cade pe 10 iunie. În 2016, am colaborat cu 27 de centre SPA, care au oferit mini-terapii gratuite, acces gratuit la facilităţi şi workshopuri wellness, iar anul acesta speram să avem cel puţin 50 de astfel de locaţii la nivel naţional, iar dacă participarea este gratuită sperăm să vină cât mai mulţi. Şi noi vom organiza un eveniment mare în Complexul Tei din Bucureşti, cu foarte multe activităţi statice sau dinamice, inclusiv pentru copii. De asemenea, românii vor putea opta şi pentru un circuit wellness din SPA în SPA”, menţionează Ioana Marian.    

Ea a precizat că 2017 este primul an în care România a intrat în atenţia institutului internaţional de profil, respectiv Global Wellness Institut, care centralizează toate datele pe turismul wellness. 

„Este primul an în care Global Wellness Institute, care centralizează toate datele despre ceea ce înseamnă turism wellness internaţional, ne-a solicitat nu numai cifre despre România, ci şi detalii despre terapii SPA străvechi care se făceau şi se mai fac şi azi. Este în sfârşit o ocazie pentru România de a apărea pe harta turismului internaţional cu terapii care au la bază factori naturali”, susţine reprezentantul platformei. 

 

În România, o primă destinaţiile SPA există la Balvanyos, în judeţul Covasna, un resort unde pe lângă toate terapiile şi tratamentele care se fac, există trasee de biciclete şi de drumeţii. 

„Intenţia investitorilor de acolo este de a transforma toată zona într-o destinaţie SPA. Ei îşi cultivă plantele în curtea lor, au reţetele casei la ceaiuri pentru fiecare anotimp şi realizează meniuri specifice”, spune Ioana Marian. 

Resortul se află într-o zonă muntoasă în mijlocul pădurilor din jurul Lacului Sf. Ana, iar investiţia depăşeşte 10 milioane de euro, dar va continuă cu extinderea facilităţilor de cazare şi agrement. 

Circuitul termal al resortului de la Balvanyos constă în mai multe facilităţi calde şi reci, în interior şi exterior, camere saline, spaţii pentru terapii diverse: medicale, relaxare, detoxifiere, fiind puse astfel împreună într-o facilitate modernă tradiţii străvechi cu resurse naturale de vindecare. 

Hotelul complexului se află într-un proiect pilot european Nearly Zero Energy Hotels (NEZEH). Acest concept defineşte o clădire performantă energetică foarte ridicată, iar responsabilitatea unui mediu sănătos şi durabil pentru generaţiile viitoare este un obiectiv care stă la baza politicii de management a hotelului. Valoarea totală a proiectului ajunge la 500.000 de euro, însă după implementarea măsurilor indentificate prin auditarea energetică a clădirii se estimează că până în 2023 consumul de energie se va reduce cu 81%, iar cel de CO2 cu 76,67%. Proiectul a fost prezentat şi Parlamentului European în anul 2016. 

De asemenea, Braşovul are din 2015 un centru modern de detoxifiere şi curăţare corporală şi spirituală – Atasagon, centrul fiind rezultatul unei colaborări intensive dintre specialişti internaţionali, cu o vastă expertiză în domeniul wellbeing-ului. Mai mult, unul dintre fondatori, împreună cu un specialist în prepararea sucurilor detox şi un maestru în meditaţie au participat la dezvoltarea şi implementarea unor concepte unice şi inovatoare în cele mai renumite centre de detoxifiere din Turcia. Este important de ştiut că întreg procesul se desfăşoară sub stricta supraveghere a unui medic cu experienţă specializat în Diabet, Nutriţie şi Boli Metabolice. 

Potrivit raportului Global Wellness Institute (GWI) realizat în anul 2016, turismul wellness mondial a generat 563 de miliarde de dolari în anul 2015, fiind în creştere cu 28% faţă de 439 de miliarde de dolari înregistrate în 2013, dar estimările arată că în 2020 se va ajunge la 808 de miliarde de dolari. 

Potrivit studiului GWI, industria de ape terminale şi minerale valora 51 de miliarde de dolari în anul 2015, însă 20.300 de centre termale care nu au avut niciun centru SPA ataşat au realizat încasări de 18 miliarde de dolari în acelaşi an 2015, în timp ce 7.000, care aveau un centru SPA, au obţinut 32 de miliarde de dolari.