Astfel că aceşti reprezentanţi trăiesc de pe urma celor care produc banii din care se colectează taxele şi, implicit, din care statul trăieşte. În natură, ca şi în societate, problemele majore apar atunci când parazitul înnebuneşte şi vrea să îşi omoare gazda! Titlul acestui articol reprezintă transpunerea în fiscalitate a unui principiu de drept roman vechi, şi anume in dubio pro reo, ceea ce în traducere liberă descrie faptul că "prevederile neclare profită celui care se obligă", adică celui mai slab angajat în relaţia contractuală.
Urmând logica dreptului civil, atunci când legea fiscală nu este clară, ea ar trebui interpretată în favoarea contribuabilului. Chiar dacă un astfel de principiu nu este stipulat nici în Codul fiscal, nici în Codul de procedură fiscală, el ar trebui aplicat atât de inspecţia fiscală, cât şi de instanţe în virtutea faptului că legislaţia fiscală nu conţine nicio derogare de la principiul exprimat de legea generală (în acest caz, Codul civil).
În plus, impozitele pot fi uşor privite ca o restrângere a libertăţilor cetăţeneşti (practic, o parte din venituri ne este "rechiziţionată" de stat pentru cheltuieli publice), iar conform Convenţiei privind Drepturile Omului, întinderea unor astfel de restrângeri de drepturi trebuie să fie foarte clar delimitată. Pentru cine ştie însă cum se întâmplă lucrurile în realitate, o astfel de abordare este încă la stadiul de utopie. Inspecţia fiscală ia tot timpul în calcul interpretarea cea mai nefavorabilă contribuabilului, pe când instanţele dau dreptate contribuabilului numai atunci când legea este extrem de clar încălcată de Fisc. În marea majoritate a cazurilor în care legea este neclară, contribuabilul pierde.
Ceea ce este însă şi mai rău este faptul că uneori lucrurile par lăsate în mod intenţionat neclare, iar contribuabilii sunt acceptaţi să dezvolte un anumit comportament (în general, cel favorabil lor). Sigur că atunci când reprezentanţii statului au un anumit interes, încep controalele, evident în abordarea nefavorabilă a contribuabililor, iar acest gen de practici creează hazard, acesta neaducând nimic bun în dezvoltarea durabilă a unui organism, nicidecum al unei societăţi.
Motivul pentru care consider că introducerea în mod expres a acestui principiu în Codul fiscal este dat de faptul că ajută atât organismul gazdă să se dezvolte, cât şi pe celălalt să nu o ia razna
