Pe parcursul derulării acestei operațiuni, care se anunța ca cea mai mare tranzacție realizată de statul român pe piața bursieră, am văzut numeroase opinii care au oscilat, într-un spectru larg, de la bănuieli privind o "vânzare aranjată" până la acuze privind lipsa de competență a statului român care nu a oferit un discount semnificativ la vânzarea pachetului de acțiuni. Din ce deține statul român, pachetul de acțiuni OMV Petrom părea cel mai vandabil.

Vorbim de cea mai mare companie din România ca valoare de piață, precum și de una dintre cele mai profitabile. În plus, se vindea o companie privată unde statul nu deține decât poziția de acționar minoritar. Nu în ultimul rând, se vindea o parte dintr-o afacere care a primit dreptul de a exploata subsolul României în condiții cel puțin avantajoase. Cu toate acestea, pachetul statului, oferit la un preț legat de piața bursieră (prețul mediu din ultimul an de tranzacționare), nu și-a găsit cumpărători, mai exact nu au existat suficienți pentru ca să asigure vânzarea a minimum 80% din acțiunile oferite.

Dacă la început mulți acuzau statul că vinde prea ieftin, eșecul ofertei a adus un potop de acuze privind inexistența unui discount semnificativ față de prețul din piață, fapt care ar fi determinat o lipsă de apetit pentru acțiunile Petrom cu atât mai mult pe piețele internationale aflate sub stresul datoriilor de stat din Europa.

Oferta Petrom poate fi văzută ca un examen al unei materii la care România a absentat în ultimii ani, cea a privatizării prin bursă. Rezultatul examenului nu trebuie să mire, el fiind expresia lipsei unei politici coerente de vânzare a activelor statului. Când vinzi sub presiunea unor aranjamente internaționale și nu ca parte a unei strategii coerente derulată într-o perioadă lungă de timp, rezultatele nu pot fi altele.

Din păcate, eșecul ofertei Petrom ne arată că suntem percepuți ca o piață de solduri: cumpărătorii vor discounturi semnificative chiar dacă marfa vândută are valoare. Ca pe orice piață, un vânzător trebuie să se facă cunoscut, să își promoveze produsele și mai ales să ofere predictibilitate și calitate cumpărătorilor pentru a spera să obțină prețuri bune. Ceea ce deține statul român poate fi vândut la prețuri acceptabile în perioada următoare dacă se vor întâmpla cel puțin câteva lucruri:

• Ofertele de vânzare se vor derula transparent prin bursă, astfel încât pe parcusul ofertei să existe repere privind atractivitatea acesteia pentru public. În cazul Petrom, doar  tranzacția finală s-ar fi raportat pe bursă, restul procesului desfășurându-se netransparent sub apanajul intermediarilor;

• Statul român să ofere predictibilitate procesului de privatizare pe care declarativ dorește să îl deruleze prin bursă. Termenele respectate și determinarea în respectarea unui program de privatizare sunt salutare în acest sens;

• Ofertele de vânzare să beneficieze de o publicitate mai vizibilă. Pentru a fi un succes de masă este nevoie de o prezență mai vocală și mai explicită în media, atât din partea intermediarilor, cât și a autorităților. Cei care cumpără acțiuni trebuie să înțeleagă unde este avantajul lor (dacă există);

• Contextul internațional să fie unul pozitiv. Ținând cont că aceste oferte se adresează în special investitorilor instituționali, momentele de tensiune din piețele internaționale minimizează semnificativ șansa unei reușite.

Sunt câteva chestiuni elementare care ar trebui să ofere o bază pentru ca activele vândute să fie atractive și să fie valorizate corect. Eșecul ofertei Petrom nu ar trebui să descurajeze, ci să corecteze un mod de a organiza astfel de tranzacții pe care cu îngăduință l-am putea caracteriza, până în prezent, drept superficial.