Dacă nu cumva criza datoriilor suverane, deocamdată potolită, ia o turnură surprinzătoare pe finalul acestui an, România se va afla într-o poziţie excepţională. Faptele sunt următoarele: creştere economică de minimum 1,5% anul acesta şi de minimum 3% anul viitor; un grad de îndatorare relaxat, 36% din PIB; un deficit controlabil, deşi mare, în jur de 4,4% pentru 2011. Mai adăugaţi şi posibila creştere a veniturilor statului, deocamdată cele mai vizibile fiind sutele de milioane de euro recuperate anul acesta din combaterea traficului de ţigări.

În 2012, Guvernul va avea la dispoziţie, practic pentru prima oară în acest mandat, surse financiare importante. Paradoxal, în cazul României asta e o problemă majoră. Din nefericire, 2012 este şi an electoral, care va fi marcat de fenomenul "pomenilor electorale". De obicei, pomenile nu sunt justificate de performanţele economiei şi de capacitatea financiară a statului. Nu va fi cazul în 2012, când rezultatele, repet, dacă nu se întâmplă vreo nenorocire în afară, vor argumenta plauzibil o mărire a salariilor bugetarilor şi a pensiilor. Nu există niciun guvern politic pe lumea asta care să poată rezista unei asemenea tentaţii. Nu mai vorbim că, după doi ani de criză, guvernul PDL stă ca pe ace. Sondajele sunt proaste, imaginea e subţire.

Sunt sigur că atunci când anunţa reducerile, nici măcar preşedintele nu credea cu toată convingerea ce spunea; că e o măsură temporară, că ne vom reveni, că vor creşte din nou veniturile poporului. Era ceea ce trebuia să spună un politician şi nu o estimare economică bazată pe realităţi. Pentru Guvern, rezultatele bunicele ale economiei sunt o oportunitate de a reveni în preferinţele electoratului. Cel mai predictibil scenariu include majorarea salariilor şi pensiilor ca vârf de lance al ofertei electorale a PDL. Cred că în martie-aprilie 2012, acestea vor fi majorate cu un procent de 10-15%. O altă mărire, similară, ar putea avea loc spre finalul anului sau şi mai probabil, din ianuarie 2013. Deci, în preajma alegerilor generale românii îşi vor fi recuperat pierderile salariale, adică 25-30%. În plus, pentru că România poate împrumuta mult şi ieftin, va demara curând şi o campanie puternică de investiţii ale statului, un argument electoral suplimentar.

În mod normal, n-ar trebui să fie o problemă. România merge mai bine, deci românii trebuie să trăiască mai bine.

Doar că istoria ne învaţă că politicienii români au tendinţa de a exagera cu pomenile. Cifrele nu sunt totuşi extraordinare, iar perspectivele internaţionale sunt încă tulburi. O creştere de maximum 15% a salariilor şi pensiilor ar putea avea acoperire. Nu însă şi una de 30%, mai ales dacă vine însoţită de tot sacul cu pomeni. Se va putea Guvernul abţine de la exagerări aşa cum îşi doreşte un economist ca Ionuţ Popescu? Eu cred că nu.