Influentul fond de pensii Calpers, unul dintre marii acționari ai Apple, se opune sistemului prin care sunt aleși directorii companiei. Anne Simpson, managerul portofoliului de acțiuni al Calpers, s-a plâns deja lui Steve Jobs, cel care l-a recomandat pe Cook drept succesor. Simpson dorește ca directorii să fie aleși prin votul majorității acționarilor, însă Apple se opune acestei metode. În plus, acționarii se plâng de faptul că n-au fost informați din timp despre starea de sănătate a lui Steve Jobs.
Consiliul director al Apple este format din opt persoane, între care și fostul vicepreședinte american Al Gore. Steve Jobs va rămâne președintele consiliului, însă va renunța la atribuțiile executive, o practică obișnuită în Europa, dar prost văzută în SUA. Unii dintre acționarii importanți ai Apple se plâng că și așa, până acum, influența lui Jobs asupra consiliului director a fost mult prea mare.
Acționarii Apple s-ar putea revolta împotriva noului șef
28 august 2011, 12:07
Ultima modificare în 28 august 2011, 15:07
Noul șef al Apple, Tim Cook, s-ar putea confrunta cu o revoltă a acționarilor companiei la prima adunare generală a acționarilor pe care o va conduce.
Etichete:
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Proprietarul The Office vrea mai multe restaurante
- Vor să redeschidă minele de aur ale Imperiul Roman
- Parteneriat pentru salvarea cailor sălbatici de la Letea
- Cofondatorul Microsoft are o insulă de vânzare
- FĂRĂ PRECEDENT: Bloomberg evacuează New York-ul de teama Irinei
- Naţional Arena, pe harta stadioanelor-muzeu
- CEO companie minieră: ”Prețul aurului va fi într-o continuă creștere!”
- Firma de construcţii a lui Becali în al doilea an de pierderi
- Eficiența programelor statului care sprijină debutanţii în viaţă şi afaceri
- Șase-șase, multe case. Milionarii tablagii