Foarte pesimişti cu privire la criza monedei europene şi a datoriei, 80 la sută dintre germanii participanţi la sondaj s-au declarat convinşi că ce-i mai rău nu a trecut încă, conform unei anchete de opinie DeutschlandTrend realizată pentru postul public de televiziune ARD.
Ei se îndoiesc în special de capacitatea reprezentanţilor politici de a surmonta criza şi consideră, în proporţie de 74 la sută, că ‘pieţele financiare decid în cele din urmă viitorul euro şi nu politica’. Doi germani din trei /66%/ au apreciat că, ‘ţinând cont de amploarea crizei, guvernul este depăşit’ de acest dosar. Doar 39% dintre germanii chestionaţi au fost de părere că ‘guvernul a luat până acum deciziile corecte’.
Pe de altă parte, majoritatea germanilor este în favoarea unei sporiri a colaborării europene, refuzând însă o extindere a Fondului European de Stabilitate Financiară /FESF/. Astfel, aproape doi din trei /64%/ cred că ţările europene ar trebui să desfăşoare mai multe activităţi politice comune, în timp ce 33 la sută preferă gestionări naţionale.
SURSA: Agerpres