Menirea taxei clawback este să umple golurile din bugetul sănătății cu peste 200 de mililioane de lei în primul an de aplicare. În realitate, a reușit să strângă doar 30 mil. lei în doi ani. De ce doar atât? Pentru că statul vrea să obțină acești bani din valoarea totală a vânzărilor pe care ­le-au avut producătorii de medicamente, nu din valoarea compensată a medicamentelor vândute de aceștia.

Astfel, creșterea vânzărilor nu va mai fi o sursă de profit, ci o sursă de pierdere pentru producători, după ce statul își va lua birul. De ce? De exemplu, dacă un producător a vândut medicamente în valoare de 100 mil. lei în 2009, și în 2011 a vândut cu 50 mil. mai mult, va plăti 70% din diferența de 50 mil. plus 12% din valoarea totală, adică din 150 milioane lei. „Problema nu este că s-a luat ca referință istorică anul 2009, ci ca referință fixă. Este absurd“, spune Sorin Popescu, președintele Asociației Producătorilor Internaționali de Medicamente (ARPIM).

Nu același lucru spune noul ministru al sănătății, Ladislau Ritli: „Dorim limitarea consumului de medicamente la anul 2009, perioadă când sumele erau suportabile pentru CNAS; avem studii care dovedesc asta“. Cum de s-a ajuns la această variantă com­­plet nesustenabilă a unei taxe care este apli­cată cu succes în alte țări europene? Să căutăm puțin în istorie. În mod tradi­țional, bugetul sănătății primește bani pentru a acoperi circa 60% din an, adică până în august.



Dacă până la criză, pentru a acoperi restul anului se făcea o rectificare bugetară, după semnarea acordului cu FMI, deficitul bugetar trebuia să se încadreze în anumite limite trimestriale. Guvernul a dispus atunci măsuri pentru a limita efectele crizei în sistemul sanitar, printre care luarea unor credite de angajament în valoare de 2,8 mld. lei pentru susţinerea activității din sănătate, pentru plata serviciilor medicale și a medicamentelor. Ministerul Finanțelor a întrebat cum se vor pune banii aceștia înapoi în 2010, iar Ministerul Sănătății a răspuns: prin taxa clawback. Așa s-a conturat ideea primei taxe clawback, în vigoare și astăzi, care presupune o contribuție mult mai mică decât actuala variantă, între 5% și 11% din creșterea vânzărilor față de 2009. Producătorii preferă însă impozitarea pe compensare (cât plătește statul pentru a-i ajuta pe bolnavi să își cumpere un medicament pentru care nu le ajung banii), și nu pe cifra de afaceri.

Clawback II și III

ARPIM a răspuns atunci cu o altă propunere de taxă clawback, bazată pe creștere graduală: „Să comparăm cât a decontat statul în 2011 față de 2010, și ce s-a decontat în plus să plătim între 10% și 50%, în funcție de cât de mult am vândut fiecare“, spune Sorin Popescu.

În luna iunie anul acesta, sub imi­nen­ța unei noi vizite FMI, Guvernul a lansat spre dezbatere taxa „clawback II“, care presupunea ca producătorii să plătească 60% din cât au vândut în plus față de 2009. „Orice taxare la 60%  este pierdere din start, dar mai important era ca taxarea să se facă gradual, nu să plătim pe creștere la nesfârșit“, spune Popescu. Pentru a evita paradoxul, producătorii au propus și o taxă tip payback, doar pentru programele naționale, care presupune ca, după ce își încasează banii de la stat, să dea înapoi la Casa de Asigurări 10% din sumă. Ministerul ține să aplice și taxa payback în sistemul de acordare a medicamentelor gratuite și compensate din programele naționale.

„Taxa clawback are doar un efect reglator, cea care aduce venituri mai mari este payback. Pacientul nu va fi afectat, pentru că taxele se aplică producătorilor de medicamente“, a declarat Ladislau Ritli. El a adăugat că nu este încă sigur că această taxă pusă pe consumul de medicamente va fi de 12% în cazul medicamentelor inovative și de 7% în cazul celor generice, cum s-a vehiculat până atunci. Acum o lună, a apărut Clawback III, aflată acum în discuție, nemulţumindu-i şi mai mult pe producători, pentru că presupunea taxarea cu 70% pe creșterea vânzărilor față de 2009 plus încă 12% pe valoarea totală a vânzărilor. Potrivit lor, legea le oferă o perspectivă falimentară și prezice dispariția mai multor medicamente de pe piață, precum și a investițiilor în sectorul farmaceutic românesc.

Cine are de suferit?

„Ne vom orienta spre medicamentele fără rețetă, adică banalele suplimente și către export“, spune Dragoș Damian, președintele Asociației Producătorilor de Medicamente Generice și totodată al companiei Terapia Ranbaxy. El crede că taxa clawback nu trebuie să se aplice medicamentelor generice, întrucât acestea aduc economie la buget și ar prefera un sistem diferențiat pe generice și inovative, cum este payback-ul.

„Mă aștept ca, taxa nefiind sustenabilă, să nu se colecteze banii“, spune Sorin Popescu, care este și director la compania farmaceutică Amgen. El crede că producătorii mici vor retrage produse sau vor închide de tot fabrica. „Pe mine mă costă să fabric medicamentul, să îl pun pe piață, am impozit pe profit și mai trebuie să plătesc și clawback. Dacă nu am câșțig, scot medicamentul din nomenclator“. Pe logica aceasta, bolnavii vor scoate cu până la 65% mai mult din buzunar, pentru medicamentele inovative, dacă cele ieftine vor ieși de pe piață. Ministerul nu a gândit încă varianta finală a taxei. Nu ne rămâne decât să așteptăm taxa clawback IV și să ne întrebăm încă o dată dacă nu cumva ministerul vrea pielea ursului din pădure.

Cum e taxa în alte ţări

  • Belgia 6,73% pe valoarea medicamentelor vândute de producător și compensate de stat (rambursate) + 1% din vânzările totale ale producătorului
  • Ungaria 20% din medicamentele ram­bur­sate, dar medicamentele sunt plătite de stat în maximum o lună, în timp ce în România s-a ajuns la 11 luni
  • Croația și polonia 3% din vânzările me­di­camentelor rambursate de stat
  • Spania 2% din vânzările medicamentelor rambursate de stat
  • Italia 3,65% din valoarea medicamentelor rambursate, împărțit la tot lanțul de distribuție.