Investitorii vor fi interesaţi de pachete majoritare de acţiuni de la companiile de stat din energie şi nu de cele minoritare, a declarat, miercuri, directorul general executiv al E.ON România, Frank Hajdinjak, la evenimentul ”European Energy Development”.
Potrivit lui, E.ON nu va investi în niciun pachet minoritar de acţiuni care va fi scos la vânzare. ”Sunt aproape sigur că nimeni de pe piaţă nu va face acest lucru. Listarea unui pachet minoritar la bursă ar îmbunătăţi transparenţa, dar nu cred că se va construi o hidrocentrală cu banii obţinuţi din listări”, a spus
Hajdinjak, citat de Agerpres.
El a adăugat că Hidroelectrica ar trebui să listeze un pachet majoritar de acţiuni pentru a atrage investitori. Altfel, niciun investitor nu va fi interesat de acţiuni minoritare la Hidroelectrica.
Pe de altă parte, oficialul a spus că analizează oportunităţile din piaţă privind zonele în care ar urma să investească.
Potrivit celor convenite cu Fondul Monetar Internaţional, în iulie, autorităţile române vor continua programul de vânzare a 15% din pachetul de acţiuni la Transelectrica şi Transgaz. Procesul ofertei publice secundare este programat a se finaliza la sfârşitul anului 2011. Totodată, Romgaz va vinde un pachet de 15% din capitalul social. Pentru Hidroelectrica şi Nuclearelectrica se va demara procesul de majorare de capital cu 10% prin ofertă publică primară (IPO).