Ne-am dori ca superiorul să fie bun cu noi, generos, înțelegător, să stea la glume și povești, însă toate aceste virtuți pot fi interpretate ca semne de slăbiciune, motiv pentru care, în situația de a numi un lider, proprietarul unei companii nu ar opta aproape niciodată pentru ”tipul simpatic”.
Cel puțin asta reiese dintr-un studiu efectuat de cercetătorii de la Kellog School și Stanford Graduate School of Business. ”Persoanele care se bucură de mare prestigiu sunt considerate ”sfinte” pentru că posedă calitatea sacrificiului de sine și valorile morale solide. Cu toate acestea, deși sunt dispuși să dea totul pentru grup, pentru echipă, acestea nu sunt percepute ca lideri puternici”, a spus prof. Robert Livingstone, unul din co-autorii studiului, menționând că ”tipul simpatic” va pierde în fața unui personaj cu o personalitate puternică, dominatoare.
Generozitatea poate ajuta la creșterea prestigiului, respectului și admirației într-o companie. Pe de altă parte, egoismul și agresivitatea scad respectul și admirația colegilor, însă cresc puterea individului de a se impune.
Cercetătorii au definit dominarea ca ”stare alfa”, în timp ce prestigiul este caracterizat drept admirația liberă dată celorlalți. Angajații pot lăuda virtuții precum generozitatea și simpatia, însă niciodată nu și-ar acorda încrederea pentru funcții de conducere unor persoane înzestrate cu astfel de calități. Paradoxal, în medii competitive, atunci când vine vorba de alegerea unui lider, sunt preferate persoanele care domină.
Protagoniști din istorie
Pentru a explica diferențele dintre prestigiu și dominare, cercetătorii au venit cu exemple din istorie, precum Maria Teresa și Al Capone. În timp ce prima este asociată cu prestigiul, părintele Mafiei este o persoană extrem de dominantă. ”Pe timp de pace, oamenii vor ca cei care-i conduc să fie respectați și admirați, însă atunci când lucrurile sunt dificile, preferă un individ de temut, care se impune prin dominare”, explică Nir Halevy, de la Stanford Graduate School of Business, co-autor al studiului.
Un alt exemplu care poate reflecta această situație este cazul Statelor Unite ale Americii. Când Barak Obama a devenit președinte, în ianuarie 2009, a fost înconjurat de optimism și speranță. A fost în antiteză cu predecesorii lui care au transformat puterea în principala lor armă politică. În schimb acum, Obama, care a primit premiul Nobel pentru Pace la nouă luni de la instalarea sa la Casa Albă, este criticat pentru că a cedat în anumite situații, atitudine care nu-i face cinste niciunui lider.
Concluzia: dominanții au mai multe șanse decât oamenii prestigioși de a deveni lideri într-o companie. Să fii prea amabil poate avea consecințe negative pentru conducerea firmei!