Astfel potrivit datelor clinicii, printre cele mai solicitate tratamente au fost și fațetele dentare Lumineers, implantul All on 4, aparatul de radiologie Roentgen digital sau aplicația Snap-on-Smile.
“România începe să evolueze dintr-o piață de servicii stomatologice de strictă necesitate într-una matură, în care parte din venituri sunt generate de tratamente avansate, cu un grad minim de intruziune și o durată a tratamentului mult diminuată față de vechile metode“, a declarat Itzhak Eidelman, General Manager Glamour Dent, clinica româno-israeliană care a împlinit un an de la lansare. Potrivit acesteia, profilul pacientului care apelează la intervenții stomatologice de ultimă generație este: din mediul urban, cu vârsta între 25 și 80 de ani, studii medii și superioare și venituri medii și peste medie.
Investițiile Glamour Dent în aparatură, tehnologie și dezvoltarea echipei au fost, până în prezent, de 250.000 euro, pentru 2012 fiind alocat un buget de peste 100.000 euro pentru investiții în tratamente inovatoare, dar și în trainingul medicilor. Glamour Dent își menține estimările pentru anul 2011 potrivit cărora cifra de afaceri a clinicii va crește cu 35% față de 2010.
Clinica a lansat în acest an și trei tipuri de abonamente pentru clienții corporate, cu costuri lunare între 10 și 25 euro, care ar putea să genereze 30% din cifra de afaceri până în anul 2013.
Tratamentele cu tehnologii avansate înseamnă 70% din veniturile Glamour Dent
10 noiembrie 2011, 12:53
Ultima modificare în 10 noiembrie 2011, 14:53
Peste 70% din veniturile clinicii Glamour Dent, în ultimul an, au fost generate de tratamente cu tehnologii avansate.
Etichete: stomatologie,
tratament
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Companii
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook