Poliţiştii din cadrul formaţiunilor de investigare a fraudelor, sub directa coordonare a Direcţiei de Investigare a Fraudelor din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, în urma acţiunilor desfăşurate, în perioada 5 – 11 noiembrie, pentru protejarea mediului de afaceri împotriva actelor ilegale care afectează relaţiile concurenţiale şi mecanismele economiei de piaţă, au depistat 108 infracţiuni.
Poliţiştii au depistat 50 de infracţiuni de evaziune fiscală, 12 de înşelăciuni în relaţiile comerciale, 15 falsuri în înscrisuri, 9 infracţiuni de delapidare, 7 infracţiuni la Legea nr.84/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice, 8 infracţiuni la Legea 86/2006 privind Codul Vamal şi 3 infracţiuni la Legea 571/2003 privind codul fiscal.
Pentru săvârşirea acestor fapte sunt suspectate 95 de persoane, 9 dintre acestea fiind cercetate în stare de reţinere sau arest preventiv.
De asemenea, în 12 dosare complexe se efectuează cercetări faţă de 15 persoane, faptele comise având urmări deosebit de grave prin cuantumul prejudiciului sau al numărului mare de persoane implicate.
Câtă evaziune fiscală se poate face într-o săptămână?
19 noiembrie 2011, 13:51
Ultima modificare în 19 noiembrie 2011, 15:51
În ultima săptămână, poliţiştii de investigare a fraudelor au depistat 108 infracţiuni de natură economică, de comiterea cărora sunt suspectate 95 de persoane. Dintre aceste fraude, mai mult de jumătate au la bază evaziunea fiscală.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- UE: Portugalia va primi 600 de milioane de euro în plus
- Libia a fost reprimită în Consiliul ONU pentru Drepturile Omului
- Criza europeană este şi geopolitică
- Cancelarul german Angela Merkel le-a răspuns germanilor pe YouTube
- Funcţionarii europeni se pregătesc de grevă
- 1,2 milioane contracte individuale de muncă înregistrate în REVISAL
- Alba-neagra între Ungaria şi FMI: După ce i-au alungat în 2010, ungurii cer din nou ajutorul FMI
- Swarovski investeşte 15 milioane de euro într-o uzină în Serbia
- Spuneți-i „Bun Venit!” noului URSS. Astăzi a fost creat pe hârtie!
- Cât la sută din suprafaţa ţării este ocupată de păduri