Românii ascultă muzică mai bine de 2 ore pe zi

“Spune-mi câtă muzică asculți ca să-ți spun ce stare de spirit ai” - cam așa s-ar putea rezuma teoria avansată de către ISRA Center Marketing Research, care a realizat la cererea Tuborg România un studiu pe această temă. Românii – reiese din cercetare -, sunt influenţaţi în mod pozitiv de muzica pe care o ascultă, 62% dintre aceştia declarând că muzica are un impact mare sau foarte mare asupra stării lor de spirit.

Cercetarea, realizată pe un eşantion de 1058 de persoane, bărbaţi şi femei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 55 de ani, a mai scos în evidenţă faptul că un român ascultă muzică 2,13 ore pe zi, în medie, fie că acest lucru se întâmplă acasă (56%), în club (23%), pe stradă (10%) sau la concerte (3%). Printre instrumentele muzicale preferate de către români se numără chitara (21 %), pianul (13%), tobele (12%) şi saxofonul (6%).

“Se spune că românii ştiu să se distreze şi că muzica este un ingredient esenţial al acestui lucru. Nu ştiu dacă, la nivel internaţional suntem sub sau peste medie, în ceea ce priveşte timpul pe care îl petrecem ascultând muzică, însă îmi este clar că românii ascultă muzică pentru a se relaxa, pentru a se simţi bine, pentru a se distra”, a declarat Doron Zilberstein, Vicepreşedinte Marketing URBB.

Anul acesta, Tuborg a invitat tinerii să se distreze şi să fie răsplătiţi pentru acest lucru, dând startul uneia dintre cele mai mari campanii naţionale de recrutare a unui organizator de petreceri: Tuborg Party Manager. Competiţia pentru jobul de Tuborg Party Manager a început în luna iunie a acestui an, iar de atunci, aproximativ 2000 de tineri si-au depus CV-urile pe site-ul tuborg.ro, au participat la probele din cadrul campaniei, au organizat sute de petreceri si au mobilizat mii de tineri pentru a câştiga puncte şi pentru a urca in clasamentul final. În final, clujeanul Radu Vlăduţ, în vârstă de 22 de ani, a câştigat jobul de Tuborg Party Manager şi a devenit responsabil de organizarea celor mai cool petreceri marca Tuborg.

Anul acesta, Tuborg a fost responsabil pentru organizarea a doua evenimente muzicale majore: Festivalul ARTmania şi Tuborg Green Fest Peninsula. Şi pentru că platforma Tuborg Sound susţine muzica românească de calitate, Tuborg a organizat, sub această platformă, peste 70 de evenimente şi concerte, atât în Bucureşti cât şi în ţară.

URBB (United Romanian Breweries Bereprod ) este unul dintre cei mai mari producători de băuturi de pe piața locală, și este prezent atât pe piața berii, cât și pe cea a băuturilor răcoritoare și a apelor minerale. Portofoliul companiei cuprinde exclusiv mărcile premium Tuborg, Holsten, Carlsberg, Skol, Guinness, Kilkenny, Granini și Bilbor.