”Practic, vorbim de parteneriate public-privat (PPP-uri) pentru construcția de locuințe pentru tineri, care urmează apoi să fie închiriate celor care corespund criteriilor de acordare”, notează ministrul dezvoltării regionale și turismului pe blogul personal. Potrivit ministrului, avantajul major al acestui sistem vine din faptul că statul pune la dispoziţie terenul, iar privatul va veni cu banii pentru construirea locuinţelor, urmând ca investiţia lor să se amortizeze din chirii. Poate să se meargă şi pe varianta concesionării terenului pe o perioadă determinată sau pe finalizarea unor proiecte deja începute. ”E un sistem avantajos pentru toate cele trei părţi. Tinerii vor putea obţine locuinţe cu chirii scăzute, privaţii fac o investiţie sigură, iar statul îşi îndeplineşte rolul social, dar stimulează şi economia. Să nu uităm că domeniul construcţiilor este cel care a oferit plusul din trimestrul trei, pentru cea mai mare creştere economică din 2008 şi până acum”, explică Elena Udrea.
Anul 2012, esențial pentru tinerii care au nevoie de o locuință
Ministrul Udrea se așteaptă la o creştere exponenţială a numărului de locuinţe construite spre închiriere în urma deciziei luate astăzi de către Executiv. ”Mulţi dezvoltatori imobiliari doresc să investească într-un asemenea program şi eu cred că el poate să aibă efecte cuantificabile (blocuri finalizate) încă din 2012. În locuinţele nou construite vor locui exclusiv tinerii care au nevoie”, spune aceasta. Repartiţia locuinţelor se va face la nivel local, contractele de închiriere urmând a fi încheiate de către ANL. În felul acesta, realizăm o apropiere a Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe de administraţia locală. ”În repetate rânduri mi-am exprimat dezideratul ca o bună parte din atribuţiile ANL-ului să fie descentralizate şi lăsate în zona administraţiilor locale. Or, decizia de astăzi este un prim pas în acest sens”, spune Elena Udrea, menționând că în 2012, numărul locuințelor pentru tineri construite în asociere între stat și privat va începe să acopere cererea mare existentă acum.
Undă verde pentru locuințe de la stat pentru tineri
24 decembrie 2011, 12:52
Ultima modificare în 24 decembrie 2011, 14:52
După mai bine de un an de negocieri cu Ministerul Finanțelor și alte instituții financiare interne și internaționale, Elena Udrea are aprobare pentru ca ANL-ul să poată construi locuinţe pe care să le închirieze, prin atragerea capitalului privat.
Etichete: anl,
elena udrea,
locuinte,
parteneriat public-privat
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook