Creşterea încrederii în economia românească, decizia lui Octavian Radu de a căuta acţionari pentru Grupul RTC şi costurile mai mici cu 49% prin programul „Prima Casă” sunt cele mai importante subiecte ale momentului pe site-urile de ştiri din .ro.

Încrederea în economia românească a crescut, însă ţara noastră se află în a doua jumătate a clasamentului din punct de vedere al acestui indice, arată un raport al Comisiei Europene. Opt ţări din Uniunea Europeană au un indicator sub cel al României, pentru luna iunie, informează money.ro.

Omul de afaceri Octavian Radu şi-a anunţat intenţia de extindere a acţionariatului grupului RTC. În acest sens, în acest an urmează să fie cooptaţi în acţionariat angajaţi şi parteneri de afaceri, în 2010 fonduri de investiţii, urmând ca ulterior diviziile RTC sa fie vândute către acţionari strategici sau să fie listate la bursă, potrivit capital.ro.

Ministrul Finanţelor, Gheorghe Pogea, a declarat, luni, că au fost primite oferte pentru programul „Prima Casă” de la 20 de bănci, precizând că acestea au adus oferte sub cea impusă de stat iar costurile totale vor fi cu 42-49% mai scăzute decat creditele ipotecare, conform zf.ro.

Alte titluri importante din economie

Banca Mondială: Reforma sectorului public ar trebui să fie obiectivul-cheie al României (wall-street.ro)

8 paşi pentru a-ţi păstra angajaţii performanţi pe timp de criză (dailybusiness.ro)

BNR: Sistemul financiar intern este supus presiunilor (capital.ro)

Vanghelie vine cu propuneri pentru înlocuirea impozitului forfetar (money.ro)

Veniturile Microsoft România scad pentru prima oară în istoria sa dar compania continuă angajările (hotnews.ro)

Nu rata astăzi, la ora 18:00, pe capital.ro, următorul BULETIN DE ŞTIRI al zilei.