150 de idei pentru trasformarea contextului economic nefavorabil într-un atu pentru o afacere, scaderea valorii celntrelor comerciale din Capitală şi decizia Orange de a renunţa la facturile pe hârtie sunt cele mai importante subiecte ale momentului pe site-urile de ştiri din .ro.
„Exploiting Chaos”, de Jeremy Gutsche, te învaţă să te bucuri de criza economică şi să transformi contextul economic nefavorabil în principalul atu al business-ului tău. Companiile care s-au lansat în vremuri de recesiune economică au avut un avantaj tocmai în faptul că au fost obligate, în lupta pentru supravieţuire, să se adapteze noilor realităţi asumându-şi riscuri, potrivit capital.ro.
Centrele comerciale din Bucureşti au pierdut cel mai mult din valoare în ultimul an comparativ cu celelalte capitale din centrul şi estul Europei, scăderea chiriilor şi creşterea randamentelor determinând reducerea valorii acestui tip de active cu 46% în intervalul iunie 2008-iunie 2009, anunţă zf.ro.
Orange România, cel mai mare operator de telefonie mobilă de pe piaţa locală, va renunţa în curând la trimiterea prin poştă a facturilor pe hârtie către persoanele fizice, potrivit unui mesaj adresat utilizatorilor săi online, conform money.ro.
Alte ştiri importante din economie
Primul salariu de top manager de multinaţională dezvaluit în România: 18.000 euro/lună (zf.ro)
Bătălia din TV se dă pe bani mai puţini cu 30% (wall-street.ro)
Creditarea dă semne de revenire (money.ro)
Piaţa imobiliară din Bulgaria, la nivelul din 2005 (capital.ro)
Dezvoltatorii imobiliari: Fără „Prima Casă”, am fi vândut dublu (ziare.com)
Franks, FMI: Vom discuta cu Guvernul dacă amânarea legii salarizării este rezonabilă (zf.ro)
Nu rata astăzi, la ora 18:00, pe capital.ro, următorul BULETIN DE ŞTIRI economice online al zilei.