Deschiderea celei mai mari fabrici Pepsi din Europa în Ilfov, scăderea vânzărilor pe segmentul apartamentelor noi cu 15% în prima parte a anului şi decizia Nokia de a intra pe piaţa de PC-uri sunt cele mai importante subiecte ale momentului pe site-urile de ştiri din .ro.

PepsiAmericas România, cel de-al doilea jucator de pe piaţa locală a băuturilor racoritoare, va inaugura la începutul lunii septembrie cea mai mare fabrică a companiei din Europa, valoarea proiectului ridicîndu-se la 150 mil. dolari, conform wall-street.ro.

Oferta disponibilă de apartamente noi pe piaţa din Bucureşti ajunge la 11.100 de unităţi, conform companiei Colliers International.În primele şase luni ale acestui an s-au vâ,ndut doar 515 apartamente noi, faţă de 600 în semestrul al doilea al anului trecut şi 3.000 în primul semestru al lui 2008, anunţă money.ro.

Cel mai mare producător de terminale mobile din lume, Nokia, a anunţat că va intra pe piaţa computerelor personale prin lansarea unui laptop de mici dimensiuni, potrivit capital.ro.

Alte ştiri importante din economie

Site-uri pe care trebuie să le eviţi  (capital.ro)

Eurostat: Comenzile noi din industrie în zona euro, în creştere cu 3,1% în iunie (zf.ro)

Trader: ”Am primit 4 mil. euro bonusuri în 6 ani” (hotnews.ro)

Colliers: Aproape jumătate din proiectele imobiliare începute în Bucureşti au fost oprite (wall-street.ro)

Nu rata astăzi, la ora 18:00, pe capital.ro, următorul BULETIN DE ŞTIRI economice online al zilei.