STUDIU: Oamenilor le este mai uşor să renunţe la tutun şi la alcool decât la Facebook şi la Twitter

Să renunţi la reţelele de socializare este mai dificil decât să renunţi la ţigări şi la băuturi alcoolice, potrivit un studiu realizat de Chicago University Business School.

Eşantionul a fost format din 205 persoane cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani, iar scopul experimentului a fost acela de a determina cum sunt ierarhizate dependenţele într-o lume tot mai activă în social media. Datele complete ale raportului vor fi publicate în revista Psychological Science.
Timp de 7 zile, participanţii au fost contactaţi la fiecare 14 ore pentru a răspunde ce pornire (dicatată de o dependenţă) au au avut în acel interval de timp şi să o descrie din punct de vedere al intensităţii. Dintre dependenţele enumerate în chestionar, cea de socializare online a fost cel mai des invocată şi catalogată ca fiind puternică sau chiar irezistibilă, în momentele în care respondenţii au cedat.
Cu trecerea zilelor, voinţa respondeţilor a scăzut în cazul dependenţei de social media, însă a rămas valabilă în cazul sporturilor şi cumpărăturilor. În ceea ce priveşte dependenţa de alcool şi tutun, cercetătorii susţin că respondenţii au rezistat neaşteptat de mult fără acesta, acest lucru dovedind că ierarhia dependenţelor s-a schimbat în ultimii ani (cea de social media reprezintă cel mai bun exemplu).
Motivul schimbării este gratuitatea: dacă dependenţa de alcool sau ţigări implică anumite cheltuileli, utilizarea reţelelor de socializare este gratuită şi la îndemână, scrie Mashable.