Ministrul de Externe spaniol, Jose Manuel Garcia-Margallo y Marfil, a reconfirmat, sâmbătă, într-o întrevedere avută cu şeful diplomaţiei de la Bucureşti, Cristian Diaconescu, la Munchen, sprijinul ţării sale pentru aderarea României la spaţiul Schengen, informează MAE într-un comunicat de presă.
”Cei doi demnitari au convenit, de asemenea, intensificarea dialogului politic dintre România şi Spania în domenii de actualitate ale agendei europene cum sunt guvernanţa economică în UE şi negocierile pentru cadrul financiar multianual post 2013. În context, oficialul spaniol a reconfirmat sprijinul pentru aderarea României la spaţiul Schengen”, se arată în comunicatul MAE.
Potrivit sursei citate, ministrul spaniol de Externe a acceptat invitaţia omologului român de a efectua o vizită în România. În cadrul întrevederii cei doi oficiali au analizat perspectivele relaţiei bilaterale şi ale cooperării în plan european.
De asemenea, a fost discutat sprijinul acordat de autorităţile de la Madrid comunităţii româneşti din această ţară, cei doi miniştri convenind să continue dialogul, cu accent pe restricţiile existente la accesul lucrătorilor români pe piaţa spaniolă a muncii.
Totodată, cei doi miniştri de Externe au subliniat interesul comun pentru dezvoltarea mai accelerată a cooperării economice dintre cele două state, pe fondul tendinţei ascendente înregistrate de volumul schimburilor comerciale şi al implicării firmelor spaniole în proiecte de anvergură în România.
Şeful diplomaţiei române, Cristian Diaconescu, participă, în perioada 3-5 februarie, la Munchen, la cea de-a 48-a ediţie a Conferinţei de Securitate, în cadrul căreia vor fi abordate teme de interes major cu privire la securitatea europeană şi globală, precum criza financiară şi implicaţiile la adresa securităţii internaţionale, evoluţiile şi perspectivele dezvoltării regiunii Orientului Mijlociu, problematica energetică şi de mediu. Unele dintre aceste teme se vor afla şi pe agenda summit-ului NATO de la Chicago.