Toate aceste nemulţumiri ale americanilor de rând s-au concretizat în mişcarea "Ocupaţi Wall Street", un protest împotriva decalajului dintre majoritatea populaţiei Statelor Unite şi "super bogaţii", numiţi de protestatari cei "unu la sută". Imediat a apărut şi întrebarea: cine sunt cei 1% şi de unde provin? Din componenţa grupului select fac parte oameni de afaceri, medici, avocaţi, profesionişti din domeniul financiar, dar şi celebrităţi sau agricultori.
Să răspundem la întrebarea "unde locuiesc ei" este destul de dificil, în contextul în care mulţi dintre ei au mai multe reşedinţe. Cu toate acestea, compania Wealth-X contabilizează informaţii despre persoanele cu disponibilităţi financiare ultra ridicate (UHNW – Ultra High Net Worth), dar şi despre interesele lor filantropice sau politice. Conceptul de Ultra High Net Worth Individual este definit de Wealt-X ca persoana care deţine o avere de cel puţin 30 de milioane de dolari (active, acţiuni, imobiliare, bani, colecţii de arta, avioane private etc).
Potrivit Wealth-X, în Statele Unite trăiesc 57.860 de astfel de persoane, ceea ce, raportat la totalul de peste 114 milioane de gospodării din această ţară, înseamnă aproximativ 0,05 la sută din americani.
Există câteva oraşe americane ce funcţionează ca un magnet pentru această categorie. Iată care sunt primele 10 astfel de oraşe:
10. Seattle. Populaţia UHNW: 885
Seattle este cel mai mare oraş din nord-vestul ţării şi se află pe locul 10 în lista oraşelor cu cea mai mare populaţie UHNW, potrivit Wealth-X. Printre cei mai bogaţi oameni din zona Seattle se află co-fondatorii Microsoft Bill Gates şi Paul Allen, CEO-ul Microsoft Steve Ballmer, fondatorul Amazon Jeff Bezos şi fondatorul Starbucks Howard Schultz.
9. Boston. Populaţia UHNW: 890
1,5% din persoanele cu disponibiliăţi financiare ultra ridicate locuiesc în Boston.
8. Atlanta. Populaţia UHNW: 960
Aproximativ unul din fiecare 5.480 de locuitori deţine peste 30 milioane de dolari. Mai multe organizaţii importante îşi au sediul în acest oraş, inclusiv Coca-Cola sau Delta Airlines.
7. Dallas. Populaţia UHNW: 1.855
Cu o populaţie UHNW aproape dublă faţă de cea din Atlanta, Dallas îl găzduieşte pe miliardarul şi fostul candidat prezidenţial Ross Perot sau pe Ray Lee Hunt, magnat al petrolului.
6. Houston. Populaţia UHNW: 2.250
Cu o industrie petrolieră şi a gazului bine stabilită, şi cu o producţie anuală mai mare decât PIB-ul Austriei (384 miliarde dolari faţă de 376 miliarde dolari), nu este de mirare că Houston găzduieşte un număr mare de indivizi UHNW. Aici trăieşte un american cu peste 30 de milioane de dolari la fiecare 2.643 de rezidenţi.
5. Washington. Populaţia UHNW: 2.300
Capitala naţiunii este, de asemenea, un magnet pentru indivizii UHNW, printre care se află David Rubenstein, co-fondator al Carlyle Group sau proprietarul Redskins, Daniel Snyder.
4. Chicago. Populaţia UHNW: 2.550
Al treilea cel mai populat oraş din Statele Unite ale Americii, Chicago, un important centru financiar, este al patrulea cel mai populat oraş de persoanele cu disponibilităţi financiare ultra ridicate. Aici îşi au sedii companii precum Boeing, Groupon, MillerCoors, United Airlines. Printre miliardarii care s-au stabilit aici se numără Oprah Winfrey sau Sam Zell, co-fondatorul şi preşedintele Equity Group Investments.
3. San Francisco. Populaţia UHNW: 4.230
San Francisco este cunoscut drept un oraş în care oamenii se îmbogăţesc. Goana după aur din California a transformat San Francisco în centrul financiar al Occidentului în 1800. Printre marile companii ce-şi au sediul aici se numără Hewlett-Packard, Wells Fargo, Facebook şi McKesson. Numai IPO-ul Facebook are potenţialul de a crea aproximativ 900 de milionari şi miliardari, unul fiind sigur: Mark Zuckerberg, care locuieşte în Palo Alto. Alte nume asociate cu această zonă sunt co-fondatorii Google Sergey Brin şi Larry Page.
2. Los Angeles. Populaţia UHNW: 4.350
Cel mai populat oraş din California are, de asemenea, cea mai mare populaţie UHNW de pe Coasta de Vest a SUA. Deşi Los Angeles este cunoscut, cel mai probabil, pentru industria de divertisment, oraşul găzduieşte şi companii precum Occidental Petroleum, Reliance Steel şi Health Net. Printre miliardarii asociaţi cu Los Angeles se numără şi regizorul Steven Spielberg.
1. New York. Populaţia UHNW: 7.270
"Chiar dacă nu este o surpriză faptul că cel mai populat oraş al naţiunii găzduieşte şi cele mai multe persoane cu disponibilităţi financiare ultra ridicate, acest segment este ultra reprezentat în New York", spune Wealth-X, citat de CNBC. În timp ce aproximativ 13 la sută din populaţia UHNW trăieşte în New York, doar 6% din populaţia ţării trăieşte în această zonă, ceea ce indică faptul că New York este o locaţie atractivă pentru oameni extrem de bogaţi.
Printre miliardarii newyorkezi se numără primarul oraşului, Michael Bloomberg, mogulul imobiliar Donald Trump şi membri ai familiei Tisch, patroni ai echipei de fotbal american New York Giants.
Statele Unite sunt, în prezent, "căminul" celor mai mulţi cetăţeni cu venituri foarte mari, de peste 30 de milioane de dolari.