Operatorul de servicii medicale private Gral Medical mizează în acest an pe o cifră de afaceri de 18,5 milioane de euro, în creştere cu peste 23% faţă de anul 2011.
Proiecţia bugetară a avut la bază un curs euro de 4,3 lei, iar compania a prevăzut ca această creştere să fie susţinută în continuare de segmentul retail, segment care s-a dublat în ultimii ani pentru Gral. Potrivit oficialilor companiei, proiectele de dezvoltare iniţiate în ultimii ani vor ajunge la un prag ridicat de rentabilitate.
Compania nu va apela la achiziţii de companii sau la vânzarea unor părţi sociale către parteneri strategici, deoarece în 2013 va finaliza un spital de tip “green-field”, cu o investiţie de aproape 30 de milioane de euro, cea mai mare investiţie de până acum într-un spital privat.
” Proiectul spitalului Gral va lărgi piaţa actuală şi nu se va înghesui pe acelaşi segment cu care ne-am obişnuit. Este exact ca la circ, unde un spectacol nu va fi apreciat dacă toate reprezentaţiile s-ar reduce la mersul pe sârmă ”, afirmă Robert Şerban (foto), acţionar Gral Medical.
Anul trecut, grupul Gral Medical a rulat afaceri în valoare de 15 milioane de euro, în creştere cu aproximativ 20% faţă de anul 2010. De asemenea, în 2011 a investit peste un milion de euro pentru modernizarea centrele existente (laboratoare şi clinici) cu aparatură performantă, dar şi pentru deschiderea de clinici noi. Dacă pană acum Clinicile Gral activau doar în două județe, în prezent reţeaua de clinici s-a mărit cu încă patru, ajungând la un număr de 14 clinici, în cinci judeţe (Prahova, Argeș, Dolj, Vrancea şi Bucureşti).
”Preconizăm ca în maxim un an să acoperim toate judeţele din ţară prin servicii de tip – focus CRR. Este un termen nou pe piaţa serviciilor medicale private, ce se referă la condensarea beneficiilor unor servicii medicale într-un pachet, centru sau new business. Pe această linie a fost lansat şi cel mai nou produs Gral, cardul cu acumulare lansat la sfârşitul anului 2011”, spune directorul de dezvoltare al companiei, Robert Chitan.
Gral Medical ocupă locul întâi în cadrul companiilor cu capital integral românesc, iar din 2011 este lider pe domeniul oncologic prin intermediul celui mai mare centru de tratare a cancerului din capitală. Cele mai importante două firme ale grupului sunt: Gral Medical SRL şi Medical Center Gral unde activează peste 24 de clinici şi laboratoare, iar echipa medicală depăşeşte în prezent 1200 de persoane.