Metrorex a primit cinci oferte pentru contractual privind extinderea reţelei de metrou pe Linia 4 (tronsonul Parc Bazilescu – Laminorului – Lac Străuleşti) din partea unor constructori din România și străinătate. Valoarea estimată a contractului este de 953,5 milioane de lei (220 milioane de euro), finanțarea urmând a fi asigurată din alocație de la bugetul de stat.
Cele cinci companii și consorții sunt: Hochtief (Germania), Asocierea Somet-Astaldi (Italia)-Tiab-UTI, consorțiul Max Bögl România – Max Bögl – Delta ACM, FCC Construccion (Spania) și consorțiul Aktor (Grecia) – Euro Construct – Arcada.
Conform ofertelor prezentate se estimează că lucrările vor fi finalizate între 20 și 42 de luni, iar costurile de execuție variază între 714,7 și 948,9 milioane de lei.
Comisia de evaluare a ofertelor este formată din specialiști ai Metrorex și experți din instituții guvernamentale și universități tehnice de profil.
Contractul care va fi atribuit va cuprinde toate lucrările necesare pentru extinderea rețelei de metrou, respectiv a Racordului 2 al Magistralei 4, cu două noi stații. Sunt prevăzute în acest sens lucrările de structură tunel (1,3 km cale dublă), structura aferentă celor două stații (Laminorului și Lac Străulești), depou de metrou, terminal multimodal și Park & Ride precum și principalele dotări cu instalațiile și echipamentele necesare pentru punerea în funcțiune cu călători a obiectivului.
Potrivit Metrorex, se urmărește realizarea unui sistem de transport integrat prin implementarea unor poli de schimb cum va fi cel de la Lac Străulești în ideea de a stimula renunțarea la folosirea automobilelor personale în favoarea transportului public în comun pentru deplasările intraurbane și urbane.
Pentru acest lucru, s-a prevăzut amenajarea terenurilor la suprafață prin realizarea unui nod intermodal în Zona Lac Străulești – parcare și autogară (Park & Ride Străulești) pentru călătorii din zona periurbana de nord-vest a Capitalei.