Metro Cash & Carry organizează, între 7 şi 11 martie, cea de-a treia ediţie a Metro Expo, unde îşi dau întâlnire profesioniştii din industria FMCG. Ca un element de noutate, anul acesta târgul va fi deschis şi pentru publicul larg, în zilele de 10 şi 11 martie.
Cel mai mare târg expoziţional din Sud – Estul Europei, Metro Expo s-a distins în ediţiile anterioare prin oferta variată de soluţii integrate pentru dezvoltarea afacerii, prin cele mai complexe cerinţe ale profesioniştilor din domenii precum comerţ tradiţional, HORECA (Hoteluri, Restaurante, Catering), servicii, companii şi instituţii.
Cu fiecare ediţie, târgul a adunat peste 50.000 de vizitatori, clienţi Metro Cash & Carry din întreaga ţară. Anul acesta, Metro Expo este găzduit de Pavilionul Central Romexpo Bucureşti, unde pe o suprafaţă de peste 10.000 de metri pătraţi vor fi prezentate soluţii complete destinate comerţului tradiţional, industriei HORECA, companiilor şi instituţiilor.
“Realizarea fiecărei ediţii Metro Expo presupune o mobilizare uriaşă (…) Ideea e de a aduce clienţilor companiei servicii cu valoare adăugată care să le susţină cu adevărat dezvoltarea”, declară Dusan Wilms, directorul general al Metro Cash & Carry România.
Metro Expo 2012, care reuneşte peste 200 de expozanţi, combină elementele specifice afacerilor cu momentele de divertisment. Astfel, vizitatorii vor avea parte de spectacole culinare, sesiuni de degustări, demonstraţii de preparare a unora dintre cele mai spectaculoase reţete. Bucătari celebri precum Horia Vîrlan sau Antonio Pisaniello (Chef, distins cu o stea Michelin) vor găti reţete din bucătăria internaţională.
Special pentru vizitatorii expoziţiei, compania a pregătit “Scoala Vinului” – o sesiune de traininguri destinată pasionaţilor de oenologie, care se va desfăşura pe parcursul târgului. În cadrul “Şcolii Vinului” cursanţii vor fi introduşi în tainele artei somelierilor şi îşi vor însuşi informaţii utile pentru recunoaşterea şi aprecierea diferitelor soiuri de vin.
În cadrul expoziţiei, Metro Cash & Carry România îşi aşteaptă clienţii profesionişti cu noi programe şi soluţii concepute special pentru dezvoltarea afacerilor. Printre acestea se numără programul La Doi Paşi – un concept de franciză menit să susţină micii comercianţi independenţi din comerţul tradiţional.
Tot pentru clienţii săi profesionişti, Metro a lansat platforma de comerţ online Metro Office Direct, prima iniţiativă de acest gen din comerţul modern din România.
Divizie de vânzări a Metro Group, Metro Cash & Carry este reprezentată în 30 ţări cu peste 700 de magazine cash & carry. Cu peste 100.000 angajaţi în întreaga lume, compania a atins vânzări de aproximativ 31 miliarde de euro în 2010.
Metro Cash & Carry a intrat în România în 1996, prin deschiderea primului centru de distribuţie, în Bucureşti. Astăzi, reţeaua numără 32 de magazine în 24 de oraşe.