Rock-ul pare să fie medicamentul de bază pe care îl iau berarii pentru vindecarea cotelor de piață: Rock the City, unul dintre cele mai importante festivaluri de muzică rock din România, se alătură, anul acesta, seriei de evenimente Tuborg Green Fest – festival de muzică rock sub umbrela Tuborg ce se desfasoară în orașe europene, în fiecare vară, începând cu 2005.
Tuborg Green Fest powered by Rock the City 2012 este programat la sfârşitul lui iunie şi se va întinde pe durata a trei zile, pline de rock şi metal de calitate. 15 trupe de calibru mondial, de diferite genuri, vor urca pe scena festivalului bucureştean.
În zilele de 29, 30 iunie şi 1 iulie 2012, la Romexpo, parcarea C, Guns N’Roses, Machine Head, Saxon, The Cult, Ugly Kid Joe, Godsmack şi mulţi alţii vor susține concerte explozive la a patra ediție a Tuborg Green Fest powered by Rock the City.
"Tuborg înseamnă, prin definiție, muzică de calitate şi o atitudine liberă. Iar Tuborg Green Fest este evenimentul unde acestea se întâlnesc, în fața scenelor pe care vor urca unii dintre cei mai mari cântăreți rock. Ajuns la a 4-a ediție, festivalul a devenit deja o tradiție, un moment aşteptat al anului. Ne dorim ca în fiecare an să ne autodepăşim, oferind fanilor muzicii de calitate experiențe memorabile!", a declarat Doron Zilberstein, Vice-Preşedinte de Marketing la URBB.
Până în prezent, Tuborg Green Fest a făcut înconjurul Europei alături de artişti şi trupe precum Red Hot Chili Peppers, Metallica, Linkin Park, Guano Apes, Franz Ferdinand, Cypress Hill, David Guetta, Faithless, Kasabian sau Whitesnake. În 2010, Tuborg a organizat cel mai mare festival rock de până acum din România, Tuborg Green Fest presented by Sonisphere Festival, aducând în faţa fanilor români nume precum Metallica, Rammstein, Manowar, Slayer, Anathema sau Megadeth.
Guns N’Roses va veni pentru a doua oară în România, ocazie cu care repertoriul lor va include piese ce nu au fost cântate până acum live. Show-ul trupei lui Axl Rose se anunţă încă de pe acum unul de zile mari, iar cei care îşi aduc aminte cu nostalgie de prima parte a anilor ‘90 vor avea parte de multe surprize.
Un alt nume mare prezent la Tuborg Green Fest powered by Rock the City este grupul american Machine Head, care va fi pentru prima oară în România. Deschizător de drumuri pe scena metalică la mijlocul anilor ‘90, Machine Head este considerată una dintre cele mai energice trupe live şi, în acelaşi timp, una dintre cele mai aşteptate apariţii pe scenele româneşti din ultimele aproape două decenii.
Un nume care merită toată atenţia este şi Black Label Society, grup format la iniţiativa fostului chitarist din formaţia lui Ozzy Osbourne, Zakk Wylde. Este o altă premieră pentru România şi, în acelaşi timp, o ocazie de a vedea la lucru unul dintre cei mai importanţi chitarişti din istoria muzicii rock.
Ugly Kid Joe este un nume care imediat este asociat cu “Everything About You” şi “Cat’s In The Cradle”, hituri din prima parte a anilor ‘90, iar publicul de sex feminin vor avea ocazia să-l vadă la lucru pe unul dintre sex simbol-urile muzicii rock, solistul vocal Whitfield Crane.
Grupul britanic Saxon este şi el un punct de atracţie al festivalului, cu cei reuniţi în jurul solistului Biff Byford, care au deja statutul de grup etalon în sfera heavy metal, iar apariţia la Tuborg Green Fest powered by Rock the City consemnează o altă premieră pentru România.
Pe lângă aceste nume mari, vor mai fi prezente şi multe alte trupe de renume precum The Cult, Godsmack (premieră pe scenele din România), Within Temptation, Lots Prophet, Pentagram şi Sweet Savage. În plus, alte câteva formaţii sunt pregătite pentru a se alătura acestui eveniment şi vor fi anunţate în scurt timp.
Biletele se vor pune în vânzare în exclusivitate prin Eventim şi se vor putea cumpăra din magazinele Germanos, Orange, Vodafone, Domo, librăriile Humanitas, Cărtureşti şi online pe www.eventim.ro.
United Romanian Breweries Bereprod (URBB) – companie asociată în mintea consumatorilor în special cu berea Tuborg şi sucurile Granini – a anunţat pentru 2011 o creştere a cifrei de afaceri cu 8%, comparativ cu nivelul de puţin peste 100 mil. euro din 2010. În termeni de volum, producătorul de băuturi a înregistrat o creştere de 6% a vânzărilor cumulate pe cele trei pieţe pe care este prezent – bere, băuturi răcoritoare şi apă minerală.