România va primi din partea UE circa 10 milioane de euro pentru distribuirea de fructe şi legume în şcoli, în anul şcolar 2012-2013
Programul se numeşte "School Fruit Scheme" şi va trebui aprobat de Comisia europeană în următoarele săptămâni. Finanţarea totală va fi de 90 de milioane de euro, sumă care va fi distribuită celor 24 de state membre participante la program. Suedia, Finlanda şi Marea Britanie au decis să nu participe la acest program.
Cea mai mare sumă alocată este de 20,5 milioane de euro, pentru Italia. Urmează Germania, cu 11,6 milioane de euro şi România, cu 9,8 milioane de euro. Principalii beneficiari ai acestor fonduri vor fi, în anul şcolar 2012-2013, Italia, care va primi 20,5 milioane de euro, urmată de Germania cu 11,6 milioane de euro şi România, cu 9,8 milioane de euro.
Polonia va primi 9,2 milioane de euro, Franţa 5,6 milioane de euro, iar Spania va primi 4,8 milioane de euro. Toate sumele sunt alocate în cadrul unui program de cofinanţare de către statele membre cu rate cuprinse între 50 şi 75%.
Programul a debutat în anul 2009, iar statisticile arată că în anul şcolar 2010-2011, peste 8 milioane de copii au beneficiat de acest program.