Urmăriţi dunga. Aceasta este prima lecţie de „finanţe“ pe care am primit-o de la „specialistul“ unei platforme de tranzacţionare. „Dacă dunga merge în sus, şi de cele mai multe ori merge, atunci o să câştigaţi“, intră doamna în detalii de natură tehnică. Dacă nu v-aţi dat încă seama, „dunga“ reprezintă graficul unei perechi de valute, în cazul nostru euro-dolar, iar „când dunga merge în sus“ se traduce prin aprecierea monedei pe care investitorul a mizat.
De la începutul crizei financiare, în România au apărut sute de aşa-zise platforme care susţin că dau posibilitatea oricărui cetăţean, fie el sudor sau doctor în economie, să tranzacţioneze pe piaţa Forex „aproape fără riscuri“. Valoarea totală a tranzacţiilor se cuantifică în sute de milioane de lei lunar. Riscurile asumate de client sunt imense, având în vedere că el se joacă, de fapt, cu monedele unor ţări a căror economie nu o cunoaşte, uneori, deloc.
 
Ca la păcănele
În plus, plasamentele presupun accesarea tranzacţiilor în marjă, care cresc substanţial riscurile. „Riscurile implicate în tranzacţionare pe pieţele financiare nu sunt neglijabile. Pe piaţa Forex, volatilitatea este ridicată, iar în combinaţie cu o tranzacţionare în marjă, cu efect de levier mare, poate deveni periculoasă pentru contul unui client, în cazul în care nu are cunoştinţe de bază necesare iniţierii unei tranzacţii“, ne explică şeful unei companii de brokeraj serioase. Pe un tipar studiat, operatorii platformelor transformă riscurile în avantaje certe.
Din reclame, aflăm cât de bine este să câştigi mii de euro stând în faţa calculatorului şi făcând tranzacţii cu monedele unor ţări „de care nici măcar nu ai auzit“, dar şi cum poţi tranzacţiona de 100 de ori mai mult cu ajutorul efectului de levier.
De la unul dintre „brokeri“ am aflat că nici măcar noţiunile de citire sau aritmetică simplă nu sunt obligatorii. Este de ajuns un minim simţ grafic. Asemănarea cu celebrele „păcănele“ este frapantă. „Să zicem că optaţi pentru varianta inferior/superior. Să zicem că luăm perechea euro/dolar. Apăsaţi superior şi vedeţi că apare un grafic. Aveţi o linie curbă şi una dreaptă. Dacă la finalul zilei linia curbă depăşeşte linia dreaptă, aţi câştigat. Cu cât dreapta este depăşită mai mult, cu atât câştigul este mai mare. Puteţi face profit de 85%“, ne explică o altă doamnă amabilă. Exact ca la jocurile electronice: mică sau mare.
Brokerul ne mai prezintă însă şi alte jocuri de-a dreptul amuzante şi atractive. De exemplu, spune doamna, putem selecta opţiunea „o singură atingere“, caz în care nu putem să sperăm decât că, până la finalul zilei, linia curbă va atinge o singură dată linia dreaptă. Sau putem opta pentru „limite“, situaţie în care linia noastră curbă trebuie să se mişte între două drepte bine reprezentate pe ecran. În traducere, cursul de schimb trebuie să se menţină la finele zilei într-un interval despre ale cărui limite nu ni se spune niciun cuvânt. Suntem, practic, îndemnaţi să jucăm în orb, iar acest lucru îl aflăm chiar de la doamna amabilă: „Da, graficul arată cursul de schimb, dar nu asta este important. Urmăriţi linia dreaptă“.

Cardul de reduceri fără reduceri
Mai grav este însă ceea ce fac cei din deja cunoscutul grup Salve. Folosindu-se de o schemă piramidală clasică, de o lege aşteptată de mult în România, de un cult al personalităţii atent construit, dar şi de relaţii la cel mai înalt nivel în mediul politic şi cel de afaceri, un slovac reuşeşte să „păcălească legal“ zeci de mii de români cărora le promite câştiguri fabuloase contra unor sume „modice“.
Iniţial, şefii grupului au strâns milioane de euro de la oameni care au dat câte 65 de lei pentru a „par­ticipa la reforma sănătăţii“. Clienţii nu trebuie decât să convingă cât mai multă lume să intre în horă, urmând ca „după ce apare legea sănătăţii adeziunile să fie vândute companiilor de asigurări, iar participanţii la joc să ia o parte din profit“.
Cei de la Salve au uitat însă că noua lege a sănătăţii, care presupune trecerea asiguraţilor către companii de asigurări, va apărea cel mai devreme în 2014. Firma a lansat însă şi un card de reduceri la servicii medicale. „Pentru doar 130 de lei ai reduceri de până la 90% la cabinete din toată ţara şi, în plus, dacă convingi alţi oameni, primeşti un bonus“.
Capital a sunat la aproape toate cabinetele din Bucureşti la care se presupune că ar funcţiona cardul, iar răspunsul a fost, în cel mai bun caz, că au auzit de Salve, dar despre reduceri nici nu se pune problema. Totuşi, potrivit propriilor sale estimări, grupul Salve a reuşit să adune peste 100.000 de membri.