Schimbare de planuri la Nabucco: Gazoductul ar putea fi construit într-o versiune înjumătățită

Companiile din spatele proiectului Nabucco, ce prevedea construcţia unui gazoduct de 3.900 de kilometri menit sa transporte gaze naturale din Azerbaidjan spre Europa , via Turcia, Bulgaria, Romania si Ungaria, au prezentat o versiune diminuată a proiectului celor de la British Petroleum și altor membri ai consorţiului care supervizează dezvoltarea câmpului gazeifer vast Shah Deniz II din Azerbaidjan. Motivul ține de ”provocările cu care se confruntă viziunea lor originară”, scrie Financial Times.

Conducta revizuită în jos, cunoscută sub numele de Nabucco West, ar avea aproximativ jumătate din lungimea predecesoarei sale şi ar transporta numai o fracţiune din gaze, potrivit unor directori familiarizaţi cu proiectul.

Nabucco originar a fost conceput ca o conducta unică, întinsă, care să meargă din Georgia până în Austria, cu o capacitate de 31 de miliarde de metri cubi pe an, ce ar permite Uniunii Europene să rupă monopolul furnizorilor de gaze ruseşti. Nabucco West ar acoperi numai porţiunea de la frontiera turco-bulgară până în Austria.

Consorţiul, care include şi compania azeră Socar precum şi Statoil din Norvegia, este de aşteptat să decidă între Nabucco şi conducta rivală South East Europe Pipeline, până la sfârşitul lunii iunie. Urmează apoi stabilirea câştigătorului în faţa altui proiect, conducta Trans-Adriatic Pipeline, iar alegerea finală va fi anunţată la mijlocul anului viitor.

Al Cook, vicepreşedintele BP care supervizează dezvoltarea câmpului Shah Deniz, a declarat într-un interviu pentru FT că proiectul revizuit este ”un mare pas înainte”. ”Noi credem că Nabucco West este o ofertă mult imbunătăţită. Suntem foarte mulţumiţi”, a afirmat Cook.
Potrivit unui purtător de cuvânt al Nabucco, consorţiul crede că oferta sa iniţială este încă ”atractivă”, dar a recunoscut că grupul examinează şi alte planuri. ”Luăm în calcul diverse scenarii, dar negocierile sunt în curs de desfăşurare şi nu a fost luată o decizie finală”, a spus el.

Nabucco s-a confruntat cu convingerea crescândă că ar putea să nu existe suficient gaz disponibil pentru a justifica costul de 8 miliarde de euro pe care îl presupune o conductă de asemenea proporţii.

Conducta Nabucco originară a fost de asemenea ameninţată în ultimele luni de planurile pentru noua Trans-Anatolian Pipeline (Tanap), pentru a include Turcia, fiind dezvoltată de Socar şi Botas din Turcia. BP a fost invitată să se alăture grupului Tanap, potrivit lui Cook, şi va decide dacă va investi în termen de câteva luni.

Tanap ar putea servi ca alimentator pentru Nabucco West sau unul dintre proiecte rivale, deşi ar oferi doar o fracţiune din gazul prevăzut de Nabucco originar, limitându-şi valoarea strategică la UE.

Cei de la BP sunt însă convinși că ar fi mai înţelept să se construiască o conductă mai mică, care ar putea creşte în timp, pe măsură ce va fi disponibil mai mult gaz. ”Dacă o maşină vrea să ajungă din punctul A în punctul B, şi există doar o singură maşină, trebuie să construieşti un drum înainte de a construi o autostrada”, s-a exprimat plastic Cook, citat de FT.