BFSR reprezintă o măsură a solidităţii financiare proprii a unei bănci, fără suportul acordat de un sprijin din afară. Calificativele se exprimă pe o scară de la A la E.
Decizia Moody’s de a plasa sub revizuire, pentru o posibilă retrogradare, ratingul "C minus" pentru soliditate financiară (BFSR) atribuit băncii turceşti reflectă interdependenţa dintre Finansbank şi banca mamă, National Bank of Greece, ţinând cont de ratingul scăzut, "Caa2" atribuit băncii mamă, în condiţiile în care Moody’s apreciază că există o legătură specifică între calitatea datoriei băncilor mamă şi a subsidiarelor lor. În consecinţă, şi ratingurile pentru depozitele în monedă locală "Baa2/Prime-2" şi datoriile în valută "Ba1" au fost de asemenea plasate sub revizuire, pentru o posibilă retrogradare. Ratingul pentru depozitele în valută "Ba3" nu este afectat de acţiunea Moody’s.
Finansbank are o bază solidă de capital şi o dependenţă moderată de pieţele de finanţare. Totuşi, creditarea şi generarea veniturilor are loc mai ales în Turcia şi, ca majoritatea celorlalte instituţii din sistemul bancar turcesc, Finansbank are o expunere directă la obligaţiunile suverane, ceea ce implică o relaţie puternică între calitatea datoriilor suverane şi băncile din Turcia.
Pe piaţa din România sunt prezente Finansbank, divizia din Turcia a celui mai mare grup bancar din Grecia, National Bank of Greece (NBG) şi Garanti Bank, cea mai mare bancă privată din Turcia.