Viaţa este ceea ce ţi se întâmplă în timp ce tu îţi faci planuri de viitor. Cam așa suna o butadă atribuită, dacă-mi aduc aminte bine, lui John Lennon. Este și tema principală de pe agenda Puterii în anul electoral 2012. Cum altfel ar trebui interpretate ultimele ieșiri la rampă ale președintelui Băsescu pe tema creșterii salariilor bugetarilor?
Au curs multe declarații despre oportunitatea unor măsuri precum cele prefațate de șeful statului. S-a discutat intens despre ce este mai bine să facem, punându-se în balanță micșorarea CAS și mărirea salariilor bugetarilor. Analiști economici cu greutate și-au precizat punctul de vedere. Concluzia? Sunt multe drumuri care par să ducă în același loc. Dar nimeni nu știe exact care drum este mai bun, mai sigur sau mai scurt. În acest context, apare la suprafață precum uleiul turnat în apă, o idee simplă: oamenii vor acum! Electoratul nu poate fi convins cu argumente logice. El trebuie sedus cu charismă, încântat cu promisiuni și „mituit“ cu argumente palpabile. Și niciun argument nu e mai ușor de pipăit decât bancnotele care ies din bancomat după ce introduci cardul de salariu. Redresarea economică, stoparea exodului creierelor, educația? Vom trece și podul acela când vom ajunge la el.
Nu vreau să dau verdicte în cazul Salarii versus CAS. Însuși conceptul bipolarității bine-rău pare să fie irelevant într-un an electoral, când promisiunile zboară precum fluturii primăvara și nimic din cele sfinte nu rămâne neprihănit. Binele unuia este totuna cu răul altuia și tot așa, într-o spirală descendentă care va duce lupta electorală într-un abis mai mocirlos decât jurnalismul lui Mihai Gâdea. Dar orice rău mai mic este îndreptățit dacă este făcut pentru obținerea unui bine mai mare, nu-i așa?
Asta este politica. Asta este lumea reală, viaţa. Dar cum rămâne cu economia? Mă tem că ultimele declarații ale premierului Ungureanu sunt destul de relevante și aproape de adevăr. Bugetul nu permite măsuri de încurajare a IMM-urilor pe termen scurt. Trebuie să ne mulțumim cu păstrarea macrostabilității obținute în anii precedenți cu prețul deprimării tuturor forțelor economice și să așteptăm să treacă valul.
Măsurile de redresare, încurajarea muncii, motivarea sectorului privat rămân pentru agenda viitorului guvern. Noul prim-ministru dă semne că înțelege foarte bine mecanismele economice și nu este străin de armele cu care se duce lupta politică. Singurul lucru care ne rămâne de făcut este să-i dăm credit și să ne păstrăm optimismul pentru anii postelectorali. Se știe, speranța moare ultima. Până atunci, rămânem pe scenariul de supraviețuire.