Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, şi-a prezentat marţi bilanţul activităţii, precizând că, dacă în timpul mandatului său a deranjat "nişte interese", unele chiar de origine politică, îşi cer scuze, dar nu-i pare rău.
"Mai sunt în sistemul sanitar mii de probleme, mii de probleme care sunt la fel de urgente şi care trebuie rezolvate acum. Cred însă cu tărie că măsurile pe care le-am luat în aceste luni sunt ceea ce are nevoie sistemul medical, ceea ce au nevoie medicii, ceea ce au nevoie pacienţii. Şi, desigur, dacă am deranjat nişte interese, unele chiar de origine politică, îmi cer scuze, dar nu-mi pare rău. Au fost momente în care presiunea via canale politice a fost mare. În ultima vreme continuă sub deja celebra ameninţare 'stai calm, stai cuminte la locul tău', lucru pe care l-am auzit şi l-am simţit mulţi dintre noi în această perioadă şi (…) cei care au fost înaintea noastră în politică sau în administraţie fără să aibă vreo legătură cu politica, cu siguranţă, l-au simţit şi ei", a declarat Vlad Voiculescu, într-o conferinţă de presă organizată la sediul Ministerului Sănătăţii.
Potrivit lui Voiculescu, "sănătatea nu are culoare politică, sănătatea este pentru şi despre oameni".
"Reamintesc acum, la final, înainte de instalarea unui nou Guvern, că sănătatea nu are culoare politică. Sănătatea este pentru şi despre oameni şi cred că este rolul nostru, al tuturor, să ne îngrijim de sănătate şi de sistemul de sănătate cu atenţia pe care o merită, poate mai ales în domeniile în care anumite interese au fost deranjate. Probabil că (…) exact acele domenii nu ar trebui scăpate din vedere", a spus Vlad Voiculescu.
El a adăugat că intenţionează să rămână aproape de sistemul sanitar şi după încheierea mandatului său. "Cu siguranţă, voi rămâne aproape de sistemul sanitar", a afirmat Vlad Voiculescu. (Sursa: Agerpres)