O fermă vândută a stins un credit. Somații de plată și bilete la ordin neîncasate de peste două milioane de euro. Brandul și 98,97% din acțiuni puse garanții pentru un credit BCR. Toate imobilele și utilajele gajate la bănci sau cu leasingul nefinalizat.
După decesul proprietarului George Naghi, lipsa cash-ului a făcut ravagii în curtea celui de-al doilea producător național de mezeluri din România, potrivit datelor financiare la nouă luni din 2011. La conducerea Aldis au rămas acum Alina Naghi, pe numele din buletin Constanța Naghi, împreună cu fiica și ginerele, care au participat la coordonarea activităţii societăţii şi înainte de dispariţia lui George Naghi.
Criza a început în 2008. Anul următor a fost un declin abrupt pentru toată piața, dar cifrele pe 2010 arată că George Naghi reușise să revigoreze afacerile Aldis prin lansarea unor branduri low cost.
După moartea lui Naghi, în august 2011, problemele s-au înmulţit pentru familie. Salariile angajaților au început să întârzie, la fel şi plățile către bugetul de stat, iar Ministerul Finanțelor a declanşat executări silite. Somațiile de plată ajung în instanță, cu scadențe diferite, din 2012. Potrivit site-ului Ministerului Justiției, cel puțin în trei procese, cu SC Carfrance Trading SRL, Chevron România SRL și Biarob Grup Clean SRL, Aldis SRL este reclamat în calitate de debitor.
Credit, leasing, factoring – activele Aldis
Presa online a relatat, de asemenea, existența a 165 de bilete la ordin emise de Aldis și neonorate la plată. Ferma 4 Aldis a fost scoasă la vânzare la sfârșitul anului trecut și vândută acționarului majoritar de la Avicola Călărași, Daher Rabih Hanna. Valoarea tranzacției nu este cunoscută, dar potrivit Arhivei Garanțiilor Real Mobiliare a Ministerului Justiției, imobilul cu toate extinderile și construcțiile aferente era ipotecat la UniCredit Țiriac Bank pentru un credit contractat în 2007, în valoare de peste cinci milioane de euro.
Conform informațiilor oferite de alți clienți interesați de cumpărarea fermei din Călărași, în actele fermei erau multe încurcături, iar terenul pe care se află construcția și grajdurile este de fapt concesionat de la stat. De altfel, surse din interiorul Aldis au spus că banii obținuți din tranzacție au fost folosiți pentru a stinge unul dintre credite.
Interesant la toate aceste credite este faptul că, în cazul în care Alina Naghi va dori să vândă fabrica, dacă nu face față presiunii pe cash, piața românească se va confrunta cu o situație inedită. Tranzacția se va putea face doar după ce Alina Naghi va reuși să ridice ipoteca pe brandul Aldis și pe părțile sociale ale Aldis SRL. Potrivit Arhivei Garanțiilor, marca „Aldis, gustul mezelurilor românești de calitate“, înregistrată la OSIM, precum și 153.738 de părți sociale, reprezentând 98,97% din capitalul social al societății Aldis au fost înscrise ca garanție în aprilie 2009 pentru un credit contractat în 2003.
Pentru practica bancară românească, situația este mai puţin obişnuită. Astfel de garanții au fost admise, foarte probabil, pentru extinderea unui credit care nu a putut fi rambursat sau, pur și simplu, acționarii au dorit o sumă și mai mare de bani. Aprobarea unei astfel de extinderi nu putea fi făcută însă decât cu acordul băncii-mamă, în cazul nostru Erste Bank, și de obicei direct din străinătate. După cum ne-a explicat avocatul Radu Pricop, BCR are dreptul de vânzare și asupra brandului, și asupra acțiunilor, mai ales că este vorba de un procentaj majoritar. Bancherii sunt însă de părere că o nerambursare a creditului va atrage mai degrabă vânzarea pe bucăți a companiei și a stocurilor de marfă pe care le au în garanții.
Un ultim credit al companiei Aldis, contractat la BRD, a ajuns să fie garantat cu convenția APIA pentru subvențiile agricole viitoare pe care Aldis le va avea de încasat până în 2016. Alina Naghi a refuzat orice comentariu.
25-26 mil. euro este averea cu care Alina Naghi ocupa locul 225 în TOP Capital 300 ediţia 2011
În trei luni am redus cu 20% cheltuielile și vom reduce cu 20% și volumul de producție al Aldis în 2012. Piața de mezeluri merge linear, deoarece este matură. Emilio Becker, consultant Aldis
Cifrele companiei în 2010
– 247,4 milioane de lei – totalul activelor calculate ca sumă între activele imobilizate și activele circulante;
– 304,5 milioane de lei – cifra de afaceri, mai mare ca în 2009, dar în scădere față de 2008 (337,8 milioane de lei);
– 187,6 milioane de lei – totalul datoriilor, reprezentând 75,8% din active. Marja de profit scade însă de patru ani.