Înainte de sosirea în România, Paolo Mariani a ocupat, timp de patru ani, funcţia de Director General al instituţiei bancare italiene Carifac („Cassa di risparmio di Fabriano e Cupramontana S.p.A”), membră a Grupului Veneto Banca la fel ca Banca Italo Romena.
„Numirea lui Paolo Mariani în funcţia de Director General al Băncii Italo Romena va contribui în mod semnificativ la performanţele Băncii, dată fiind cariera sa de peste 20 de ani în sectorul bancar din Italia. Acesta aduce cu sine o bogată experienţă, acumulată pe segmentele corporate şi private banking pe care, am convingerea, o va pune în slujba clienţilor Băncii”, a declarat Franco Antiga, Preşedintele Băncii Italo Romena.
Paolo Mariani are 51 de ani şi a absolvit Facultatea de Drept din cadrul Universităţii din Macerata (Università degli Studi di Macerata) din Italia. „Noua funcţie pe care o ocup în cadrul Băncii Italo Romena reprezintă o provocare şi o oportunitate deopotrivă deoarece voi avea ocazia să cunosc un mediu de afaceri nou pentru mine, dar care continuă să fie atractiv pentru investitorii străini. Totodată, mă bucur să cunosc o ţară şi o cultură cu legături foarte puternice cu Italia. Împreună cu echipa de specialişti ai Băncii pe care am cunoscut-o la Bucureşti, am certitudinea că vom obţine rezultate foarte bune şi vom oferi clienţilor noştri actuali şi viitori produse şi servicii la cele mai înalte standarde”, a declarat Paolo Mariani.
Italo Romena are un nou director general
3 aprilie 2012, 14:42
Ultima modificare în 3 aprilie 2012, 17:42
Paolo Mariani este noul Director General al Băncii Italo Romena, în locul lui Giulio Simonelli care şi-a încheiat mandatul în luna martie.
Etichete: ceo
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Știri de ultimă oră
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook