Personalul Hidroelectrica, instruit cu fonduri europene

Hidroelectrica a finalizat primul proiect finanţat prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POSDRU), destinat formării şi perfecţionării personalului societăţii.

”Obiectivul principal al proiectului a fost crearea unui nucleu de specialişti şi manageri în domeniul îmbunătăţire procese, certificaţi CNFPA, care să continue, până în anul 2014, instruirea angajaţilor Hidroelectrica. Bugetul total al proiectului a fost de 1.465.000 de lei, din care contribuţia Hidroelectrica s-a cifrat la 600.000 de lei, respectiv 40,95%, în timp ce asistenţa financiară nerambursabilă se ridică la 865.000 lei, respectiv 59,05%”, se arată în comunicatul Hidroelectrica.
Ultima etapă a proiectului finanţat din fonduri europene – respectiv diseminarea externă – se desfăşoară în luna aprilie, în toate cele 13 sucursale, dar şi la sediul central al Hidroelectrica din Bucureşti.