Statul reuşeşte să creeze locuri noi de muncă în sectorul privat! A găsit reţeta la care se pricepe cel mai bine: creşte povara fiscală şi birocratică până la punctul în care firmele au nevoie să angajeze armate de specialişti doar pentru a înţelege şi a putea respecta legea.
Şi astfel apar noi oportunităţi pentru joburile de vis ale viitorului: expertul în taxe şi birocraţie. Cu cât mai mari „provocările“ administraţiei, cu atât mai multe locuri de muncă pentru a le face faţă! Ingrat, sectorul privat, refuză să mulţumească pentru ajutor. Se plânge că astfel de locuri de muncă, create doar pentru a face faţă unor constrângeri şi a limita pagubele în urma contactului cu administraţia, nu au cum să fie din categoria celor productive, care sporesc capitalul şi avuţia societăţii. Susţine că, dimpotrivă, irosesc capitalul, îl deturnează de la alocări care creează valoare, sărăcind în realitate societatea pe ansamblu.
Două studii ale companiilor Ernst & Young şi KPMG remarcă tendinţa globală de creştere a impozitelor indirecte – TVA şi accize – şi de extindere a bazei acestora la noi şi noi produse. O tendinţă la care România se raliază conştiincioasă, impozitele indirecte fiind cel mai uşor de încasat. KPMG avertizează însă că societăţile comerciale nu pot ţine pasul cu acest ritm alert al creşterii fiscalităţii, deşi numeroşi agenţi economici sunt în proces de redresare şi de implementare ale politicilor de gestionare a TVA.
Compania de consultanţă arată că firmele româneşti va trebui să aloce personal suplimentar pentru acoperirea obligaţiilor fiscale, fiind recomandată existenţa unor angajaţi specializaţi doar pe TVA. Până acum, numeroase multinaţionale prezente în România au încercat să gestioneze toate sarcinile fiscale angajând cu normă întreagă doar o persoană. În viitor, vor trebui să dedice posturi permanente special pentru managementul TVA, mărind departamentul de taxe.
Potrivit KPMG, la nivel mondial, majoritatea societăţilor au între 1 şi 10 angajaţi cu normă întreagă specializaţi în domeniul impozitării indirecte. Specialiştii în TVA vor fi la mare căutare în toată lumea, în condiţiile în care multinaţionalele trebuie să gestioneze fluxuri de numerar legate de această taxă între 1 şi 10 miliarde de dolari. În timp ce politicienii bifează creşterea impozitelor indirecte la categoria „succese“, graţie încasărilor mari la buget, potrivit raportului Ernst & Young, „directorii de taxe şi contribuabilii văd taxele indirecte ca o sursă semnificativă de risc“. Dovadă că „beneficiarii“ teoretici ai acestor politici publice – cetăţenii – se încăpăţânează să nu aprecieze binele ce li se face cu forţa.