Apple, deja cea mai valoaroasă companie din lume, a atins marţi nivelul de 600 miliarde dolari pentru prima dată în istorie, transmite Reuters. Doar o singură companie a mai valorat vreodată 600 miliarde dolari – Microsoft, vechiul rival al Apple.
Microsoft a stabilit acel record din toate timpurile după 13 şedinţe de tranzacţionare de la finalul mileniului trecut, la apogeul maniei pentru acţiunile din domeniul tehnologiei.
Cel mai înalt nivel a fost atins de Microsoft în 30 decembrie 1999, când valoarea de piaţă a atins 619 miliarde dolari. Acum, Microsoft valorează în jur de 255 miliarde dolari.
O altă mare companie americană, General Electric, s-a mai apropiat pentru puţin timp de nivelul de 600 miliarde dolari în august 2000.
Acţiunile Apple au atins preţul de 644 dolari în deschiderea şedinţei de marţi de pe Wall Street, cu 1,2% mai mare decât închiderea de luni. La acel preţ, întreaga companie valora 600,4 miliarde dolari. Pe la amiază, însă, acţiunile au început să coboare, închizând la 628,44 dolari, în scădere cu 1,2% faţă de ziua anterioară şi ducând capitalizarea Apple la loc sub 600 miliarde dolari.
De la începutul anului şi până în prezent, acţiunile Apple au crescut cu 60%, o indicaţie a faptului că investitorii se bazează pe ceea ce spun analiştii de ceva vreme: În ciuda uriaşei valori de piaţă, acţiunile Apple sunt subevaluate în raport cu profiturile sale mult mai mari.
Raliul acţiunilor a fost de asemenea alimentat de raportul privind vânzările trimestriale şi de anunţul Apple că va începe să pună treabă din vară circa 100 miliarde dolari din uriaşele sale lichidităţi, prin plata de dividende şi răscumpărare de acţiuni.
Valoarea de piaţă a Apple a atins nivelul de 500 miliarde dolari pe 29 februarie, care de asemena era o performanţă remarcabilă. Doar alte cinci companii americane au mai reuşit asta vreodată.
Cu toate acestea, capitalizarea Apple este încă mult sub cea a Microsoft din 1999, dacă luăm în calcul inflaţia. Nivelul de 619 miliarde dolari devine 846 miliarde dolari.
Mulţi analişti cred că Apple poate ajunge totuşi acolo. Săptămâna trecută, Brian White de la Topeka Capital Markets a fost primul care a stabilit un preţ ţintă de peste 800 dolari/acţiune, mai exact 1.001 dolari/acţiune. Acel preţ ţintă implică o capitalizare de 932 miliarde dolari.