Şi veniturile totale din 2011 ale Albalact (proprietarul Zuzu, Fulga și Albalact) sunt cu 31% mai mari faţă de veniturile raportate în 2010, ajungând la 353,1 mil. lei (cca. 80,7 mil. euro). Profitul net obţinut de Albalact anul trecut a fost de 5,7 mil. lei (cca. 1,3 mil. euro).
În primul trimestru al acestui an, cifra de afaceri a companiei a crescut cu 1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, la 86, 3 mil. lei (aprox. 19,7 mil. euro). Şi profitul net pe primul trimestru al acestui an a înregistrat o creştere uşoară, de 1% (2.719.331 lei), faţă de cel din primul trimestru 2011 (2.674.475 lei).
“Consider că am trecut cu rezultate bune un an foarte greu, am reuşit să atingem creşterile conform bugetului, deşi condiţiile economice au fost în continuare dificile, iar consumul nu a cunoscut nicio îmbunătăţire”, comentează Raul Ciurtin, preşedintele şi directorul general al Albalact.
Din punctul lui de vedere, „nici anul 2012 nu are perspective mai bune, va fi un an în care consumul şi puterea de cumpărare vor fi şi mai afectate. Pentru anul acesta, bugetăm o creştere uşoară a cifrei de afaceri şi a profitului cu până la 10% şi pregătim mai multe modificări în portofoliul de produse”.
În 2011, Albalact a extins portofoliul brand-ului Zuzu cu gama de iaurturi naturale şi cu fructe la pahar. Pentru brand-ul Fulga, compania a lansat tot anul trecut o nouă platformă de comunicare digitală, care a marcat una dintre cele mai importante campanii ale brand-ului din ultimii ani. La sfârşitul anului trecut, compania a încheiat investiţiile în fabrica Rarăul pentru dezvoltarea portofoliului de brânzeturi şi intrarea pe categorii noi.
Anul acesta, Albalact pregăteşte lansarea noii game de brânză proaspătă de vaci sub brand-ul Rarăul. Compania va aduce în curând pe piaţa lactatelor sortimente diversificate de brânză proaspătă de vaci, naturală şi sănătoasă, potrivită pentru toate mesele zilei – mic dejun, gustare, cina şi desert. Cu noua gamă de brânză proaspătî de vaci, Albalact continuă astfel extinderea portofoliului de brânzeturi Rarăul, brand-ul care a fost lansat la nivel naţional în 2010.
Albalact este astăzi în topul producătorilor de lactate din România – Zuzu este lider pe segmentul laptelui pasteurizat, cu o cotă de piaţă de 27,76% în valoare (conform AC Nielsen, ianuarie 2012), dar este lider şi în total piaţă de lapte (lapte UHT şi lapte pasteurizat), cu o cotă de piaţă de 18,51% în valoare (conform aceloraşi date)
Albalact este lider de piaţă şi pe segmentul untului de masă cu brandul omonim De Albalact, o cotă de piaţă de 27.63% în valoare (conform AC Nielsen, decembrie 2011-ianuarie 2012). Cu smântâna Albalact, compania ocupă de asemenea primul loc pe acest segment. Astăzi, Albalact produce peste 80 de sortimente de lactate sub mărcile Fulga, Zuzu, De Albalact şi Rarăul.
Principalii competitori ai Albalact sunt Lactalis și Hochland.