Șoferul fumează, scuipă vârtos din fundul plămânilor și se joacă non-stop cu butonul de volum al radioului. Suntem într-un taxi din Beijing și ne îndreptăm către hotel după ce am părăsit cu greu aeroportul gigantic și în mare parte pustiu.
Deasupra noastră, smogul este mai rău decât poate fi închipuit. Cerul pur și simplu nu se vede din cauza norului gros de praf care acoperă capitala în orice zi fără vânt puternic. Aveam să aflăm mai târziu că există un plan și pentru a rezolva această problemă. Specialiștii chinezi au calculat că dacă ar face o gaură mare într-unul din munții care înconjoară orașul, aerul ar circula mai ușor, și smogul s-ar risipi. Dar asta rămâne, probabil, pentru mandatul noului președinte care se va instala la putere la sfârșitul anului.
Lucrurile par să meargă bine până acum pentru marele imperiu de la Răsărit. De curând, premierul Wen Jiabao a dat o fugă până în Suedia, unde Zhejiang Geely Holding Group deține fabrica și marca Volvo pe care a cumpărat-o în 2010 de la Ford. Afacerile sunt „in very good shape“, a declarat Wen cu zâmbetul pe buze. Are și motive, de vreme ce vânzările mărcii suedeze au totalizat 100.881 de vehicule numai pe piața chinezească, în creștere cu 24,2% față de anul precedent. Nu este singurul domeniu în care chinezii bat record după record.
Industria cinematografică raportează succese chiar și mai impresionante. Cu ocazia festivalului internațional de film de la Beijing (motivul vizitei noastre), capul de afiș a fost regizorul multimilionar James Cameron, iar omul nu s-a sfiit să aducă omagii după omagii filmului chinez în toate conferințele de presă. Explicabil, dacă luăm în calcul că box-office-ul chinez este al doilea după cel din America de Nord, cu încasări de 200 milioane de dolari în 2011. Singur, Titanic 3D al lui Cameron a făcut 79 milioane dolari în China după premiera din 10 aprilie.
Iar numărul de ecrane cinematografice cu proiectoare digitale de ultimă generație, capabile să proiecteze 3D (10.000 în prezent) crește solid cu un număr de 8 în fiecare zi! În plus, guvernul chinez tocmai a dispus creșterea numărului de filme care pot fi arătate poporului, de la 20 la 34 pe an. Iar partea din venituri cuvenite producătorilor străini a crescut de la 13% la 25%! Faceți calculele și veți vedea despre ce bani vorbim.
Este adevărat că există aici multe clădiri goale și autostrăzi care duc către nicăieri. Dar chinezii au întotdeauna un plan și se pare că se țin de el. Au rezolvat bula imobiliară prin limitarea numărului de locuințe ce pot fi deținute de o singură persoană și nu ar fi de mirare să construiască oraşe la capătul autostrăzilor care duc acum în pustiu. De locuitori, nu duc lipsă.
Oportunități pentru România se găsesc aici la tot pasul. Dar bariera culturală pare încă prea înaltă pentru noi. Poate spargem gheața cu coproducția semnată de Bobby Păunescu, lansată cu ocazia festivalului. Un film poate fi un început bun pentru drumul care să transforme „prietenia româno-chineză“ dintr-un șablon trist într-o realitate prosperă.
CLAUDIU ȘERBAN, redactor-șef