În Madrid, toată lumea-și linge rănile. Spania este din nou arătată cu degetul, găsită vinovată de prelungirea crizei euro, ba chiar Nicolas Sarkozy a ajuns s-o dea drept exemplu negativ în fața electoratului francez. Interesantă și opinia unui mare think tank politic, care consideră că Spania se pricepe la flamenco, la vin roșu și cam atât. Acum, până și Argentina o tratează cu superioritate, continuând naționalizarea companiei petroliere spaniole YPF, în ciuda numeroaselor avertismente venite dinspre Madrid. Iar randamentul pe 10 ani al obligațiunilor Spaniei a depășit săptămâna trecută pragul de 6%, întețind temerile că cea de-a patra economie a Europei va avea nevoie, cât de curând, de un ajutor consistent.
Guvernul lui Mariano Rajoy se declară surprins de acest val de critici. Unii oficiali recunosc cu jumătate de gură că ținta bugetară pentru acest an va fi ușor depășită – de la 5,3% din PIB, cât pretindea Comisia, la 5,8%, cât ceruse domnul Rajoy de la bun început. O deviere minoră, care a dus la o reacție disproporționată din partea criticilor, crede guvernul spaniol. În primele patru luni de mandat ale noului premier, reformele s-au ținut lanț, fie că vorbim de sistemul bancar, fie de piața muncii sau de politica bugetară – definită de măsuri de austeritate extraordinare, care ar trebui să reducă deficitul cu nu mai puțin de 27 de miliarde de euro. În plus, guvernele regionale au fost înștiințate că trebuie să găsească metode de reducere a costurilor cu încă 16 miliarde de euro: așa că zilele acestea sunt așteptate anunțuri privind tăierea investițiilor publice în sistemul de sănătate și cel de învățământ. În caz contrar, guvernul amenință că va prelua frâiele finanțelor regionale.
„Unii oameni par să nu-și dea seama că avem un nou guvern“, se plânge un oficial, subliniind că de vină pentru reputația proastă a Spaniei este fostul guvern socialist, în frunte cu José Luis Rodríguez Zapatero. „Sunt convins că toată Europa se uită cu invidie la stabilitatea scenei noastre politice“, spune el, detaliind că nu e țară care să nu-și dorească performanța actuală a țării sale: un guvern funcțional patru ani de acum încolo, susținut de o majoritate parlamentară absolută.
Băncile iberice au profitat la maximum de creditele ieftine scoase pe piață de Banca Centrală Europeană, care reprezintă acum aproape jumătate din finanțarea totală, de 86 de miliarde de euro, obținută anul acesta. Manevra nu este însă suficientă. Se vorbește tot mai des de implicarea iminentă a Fondului European de Stabilitate Financiară în salvarea instituțiilor financiare sufocate de active imobiliare toxice.
Cinzia Alcidi și Daniel Gros, de la Centrul pentru Studii Politice Europe­ne, estimează că datoriile acumulate în sectorul imobiliar și de construcții au ajuns la fabuloasa sumă de 380 de miliarde de euro, echivalentul a 35% din PIB. Nu e de mirare că discuțiile privind o eventuală intervenție salvatoare comună a BCE, UE și FMI sunt la ordinea zilei. În cuvintele autorilor unui raport al Citigroup, Ebrahim Rahbari și Guillaume Menuet, „probabil că, în 2012, Troica va include Spania într-un program de salvare.“
Încăpățânarea regiunilor
Șomajul a ajuns la 24% și nu dă semne de temperare. Deficitul bugetar a scăzut anul trecut prea puțin, de la 9,3% la 8,5% (față de 6% cât fusese prevăzut), din cauza cheltuielilor excesive ale guvernelor locale. Perspectivele de creștere sunt și mai întunecate. Tăierile masive de costuri din acest an vor reduce PIB-ul cu peste 2%. FMI a îmbunătățit estimările de creștere economică în dreptul celor mai multe state membre; nu este cazul Spaniei, care figurează cu o scădere de 1,8%. Nici 2013 nu va veni cu vești mai bune. Vor fi din nou necesare reduceri ale deficitului, în contextul în care în bugetul de anul viitor nu vor mai intra cele 2,5 miliarde de euro încasate în 2012 de pe urma amnistiei fiscale.
Viitorul deficitului este, în momentul de față, o nebuloasă. Citi­group estimează pentru 2013 un deficit de 6,6%, mult peste ținta impusă. Iar guvernatorul băncii centrale, Miguel Angel Fernández Ordóñez, avertizează că, dacă previziunile făcute de ministrul de finanțe Cristóbal Montoro în privința veniturilor statului nu se împlinesc, trebuie luată în considerare varianta majorării taxelor.
În ciuda creșterii constante a șo­ma­jului, contribuțiile sociale vărsate în bugetul de stat cresc, iar indemnizațiile de șomaj scad. Domnul Montoro a ales să nu modifice TVA-ul, să continue majorarea pensiilor și să nu reducă salariile din sectorul public, pentru a nu frâna astfel consumul. Va fi nevoit să se răzgândească în curând, cel puțin în privința TVA-ului.
Semne de îngrijorare vin și dinspre guvernele regionale. Juan Rubio-Ramírez, de la Duke University, e de părere că domnului Rajoy îi lipsește voința politică de a se lua de liderii locali, după prezentarea bugetelor regionale, în mai. Totuși, tot mai mulți guvernanți dau de înțeles că acesta va fi momentul reglării de conturi între Madrid și restul capitalelor. Dacă nu va da înapoi, domnul Rajoy va avea șansa de a demonstra că merită mai multă încredere.

Datoriile acumulate în secto­rul imobiliar și de construcții au ajuns la 380 de miliarde de euro, echivalentul a 35% din PIB.