Șeful ANAF are de atins șase ținte în șase luni

Noul șef al Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF), Șerban Pop, are șase ținte principale de atins pe termen scurt (în următoarele șase luni), în cadrul obiectivelor pentru reforma instituției pe care o conduce

Aproape toate cele șase ținte pe care noul șef al ANAF le are de atins în următoarele luni urmăresc realizarea unei coordonări la nivelul principalelor instituții de control: direcții fiscale județene, vămi, gardă financiară, organele de cercetare și urmărire penală și inspecția muncii.
Realizarea obiectivelor pe termen scurt va permite atingerea obiectivelor pe termen mediu și lung din cadrul reformei ANAF: îmbunătăţirea conformării voluntare; combaterea fermă a evaziunii fiscale; creşterea eficienţei colectării.
Implementarea programului de modernizare a administraţiei fiscale va duce la creşterea nivelului conformării voluntare la declarare de la 87,27%, în 2011, la 92% în 2016 şi a nivelului conformării voluntare la plată de la 77,9%, în 2011, la 85% în 2016. Se va îmbunătăți astfel creşterea ponderii în PIB a veniturilor colectate de către Agenţie de la 27,22%, în anul 2011, la peste 30,5% în 2016, bazată pe măsuri de îmbunătăţire a colectării în condiţiile unei politici fiscale neutre din punctul de vedere al veniturilor. Totodată, va scădea costul colectării de la 9.800 lei, pentru un milion de lei colectaţi în anul 2011, la sub 9.000 de lei pentru un milion de lei colectaţi în anul 2016.  

Mediul de afaceri vrea unificarea taxelor
Pe termen scurt, Şerban Pop va trebui să creeze o unitate de coordonare între cele patru instituții specializate în combaterea evaziunii fiscale ce presupune eludarea TVA de către agenții comerciali care fac operațiuni de comerț pe teritoriul intracomunitar.
Pentru firmele evazioniste, unitatea ANAF va putea solicita în mod operativ  ridicarea codului de înregistrare în scop de TVA.
Programul multianual de modernizare a administraţiei fiscale va beneficia de sprijinul Băncii Mondiale (BM), prin intermediul unui împrumut, aflat în curs de pregătire şi care urmează a fi negociat şi semnat până la finele anului curent. Estimările preliminare indică un cost al împrumutului de aproximativ 75 milioane de euro.
În această idee, Cristian Pârvan, secretarul general al Asociației Oamenilor de Afaceri din România, este de părere că BM ar trebui să învețe ANAF cum să transforme cele 120 de taxe plătite de oamenii de afaceri într-una singură, la fel ca în Suedia. AOAR și-ar dori ca ANAF să înființeze echipe specializate care să controleze marii evazioniști din domeniul petrolului, cerealelor, alimentelor și al prețurilor de transfer, „să ia exemplul Franței și să renunțe la controlul firmelor cu doi- trei angajați și 1.000 de euro cifră de afaceri“, spune Pârvan.

Șase sași în șase saci

  • crearea unei unităţi de combatere a fraudei intracomunitare la TVA;
  • crearea unei funcții de monitorizare a sesizărilor penale. Astfel se vor putea centraliza și cuantifica  prejudiciile aflate la baza sesizărilor penale;
  • suplimentarea numărului de personal     în domeniul analizei de risc şi al inspecţiei fiscale;
  • crearea unor noi legături informatice şi a posibilităţilor de interoperabilitate între structurile ANAF, ANV şi GF;
  • colaborare cu Inspecţia Muncii pentru combaterea muncii la negru şi a subdeclarării contribuţiilor sociale;
  • implementarea serviciului care permite accesul contribuabililor persoane juridice la propria situaţie fiscală.


Unitatea de coordonare din ANAF va avea atribuții de solicitare a anulării operative a codului de înregistrarea în scop de TVA a firmelor.
Șerban Pop, președinte ANAF