Care este cel mai bun terminal din lume

Terminalul 5 de pe aeroportul Heathrow (TV) din Londra, terminalul principal al British Airways, a fost votat “cel mai bun terminal din lume” de către pasagerii curselor aeriene, în cadrul evenimentului World Airport Awards (Premiile Aeroporturile Lumii), organizat de Skytrax, o companie independentă de sondaje de opinie, premiile se decernează în funcţie de rezultatele obţinute în urma consultării a 12 milioane de pasageri, timp de mai bine de 10 luni, despre 388 de aeroporturi.

"În ciuda problemelor apărute în 2008, când Terminal 5 abia se deschisese, în timp, acesta a devenit categoric preferatul pasagerilor,” a declarat Edward Plaisted de la Skytrax. “Arhitectura, ambianţa şi amenajarea terminalului au fost printre cele mai apreciate elemente menţionate de către respondenţi în răspunsurile lor. La fel şi gama largă de opţiuni pentru cumpărături şi servirea mesei, din zona de Decolări," a mai spus Plaisted.

"Este minunat să vedem că Terminalul 5 e recunoscut drept cel mai bun terminal din lume. Premiul are o contribuţie importantă la promisiunea brandului nostru de a oferi servicii de ţinută mondială clienţilor. În următorii cinci ani, British Airways va investi peste 5 miliarde de lire sterline în noi aeronave, cabine mai bine amenajate, dotate cu cele mai recente tehnologii, şi săli de aşteptare mai elegante, pentru a le oferi oaspeţilor noştri condiţii mai confortabile atât în zbor, cât şi la sol,” a spus Frank van der Post, Managing Director – Brands and Customer Experience, British Airways.

Principalul hub al companiei Iberia, Terminalul 4 de pe Aeroportul Barajas din Madrid, a fost votat pe locul al cincilea pe lista celor mai bune terminale ale lumii.

Alte terminale care apar în Top 5 în acest an sunt Terminalul 3 de pe Aeroportul Singapore Changi; Terminalul 3 de pe Aeroportul Beijing Capital şi Terminalul 2 de pe Aeroportul Internaţional San Francisco.