”În această perioadă, rata de absorbţie a fondurilor europene accesate prin Programul Operaţional Regional-Regio s-a îmbunătăţit cu aproape 2,5% şi a ajuns la 13,96%. Prin POR au fost semnate, în această perioadă, 175 de contracte de finanţare, în valoare totală de 1,14 miliarde de lei şi s-au efectuat plăţi către beneficiari în valoare de 469 de milioane lei. Gradul total de contractare a fondurilor europene gestionate de MDRT a ajuns, astfel, la 88,5%”, a spus Petrescu, citat de Agerpres.
Totodată, nivelul plăţilor din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) şi prefinanţările acordate beneficiarilor a ajuns la aproximativ 28,5%, iar în prezent pe POR sunt semnate, în total, 2.762 de contracte de finanţare, în valoare de peste 20 de miliarde lei.
Ministrul Cristian Petrescu a anunţat că MDRT a trimis, săptămâna trecută, Comisiei Europene noua versiune îmbunătăţită a Schemei de eficienţă energetică pentru clădirile de locuit, prin care să se poată accesa fonduri europene pentru realizarea de lucrări de reabilitare termică.
”Mi-aş reproşa că nu am făcut tot ce mi-am propus, dată fiind perioada scurtă de mandat. Lăsăm totul la cheie ca următorul ministru să le facă. Hiba în acest domeniul turismului este una veche şi costă în modul în care a fost făcută privatizarea, care a dus la deteriorarea structurilor de cazare”, a spus ministrul. Acesta a precizat că, în perioada mandatului său, au fost finalizate 134 de apartamente prin programele ANL. De asemenea, oficialul a subliniat că, în privinţa infrastructurii de turism, sunt în derulare lucrări în 30 de staţiuni şi localităţi turistice, cu fonduri de la bugetul naţional.