Însoţit de prima doamnă, Michelle Obama, preşedintele democrat a încercat să facă apel la armata de militanţi care l-au propulsat la Casa Albă în 2008. Cu prilejul unui prim miting, la Colombus (Ohio, nord), Obama a remarcat că Romney ar fi un preşedinte cu ”idei proaste”, precum cea de a reduce impozitele pentru bogaţi şi cheltuielile pentru programele sociale, potrvit Agerpres, care citează presa internațională. El a reamintit că şi-a asumat preşedinţia în 2009, pe fondul celei mai grave crize economice după 1930, şi a recunoscut că vremurile sunt încă grele pentru mulţi americani.
Obama a ţinut să-l critice pe Romney care declarase la un miting că ”companiile sunt asemenea unor persoane”, precizând că ”nu companiile sunt persoane, ci persoanele sunt persoane”.
Barack Obama a ţinut apoi un miting la Richmond (Virginia, est), unde a cerut americanilor să nu voteze cu Romney. El a asigurat că rivalul sau milionar nu vrea decât să-i recompenseze pe cei bogaţi şi să le reducă taxele.