Federaţia "Solidaritatea Sanitară" din România (FSSR) solicită implementarea unui nou sistem de salarizare în sănătate, deoarece o eventuală revenire la veniturile anterioare nu constituie un ideal pentru salariaţii din acest domeniu.
Salariaţii din cadrul federaţiei nu doresc să fie incluşi în planul Guvernului de a readuce salariile bugetarilor la nivelul de dinainte de tăieri, începând cu o tranşă de 8% din iunie.
Ei preferă să fie salarizaţi diferit de bugetari, printr-un unui sistem bazat pe recunoaşterea nivelului de pregătire, a importanţei sociale a muncii şi a efortului depus.
„Patosul restauraţiei salariale caracterizează şi acest Guvern, la fel ca şi pe cele anterioare. Din păcate, intenţia Executivului riscă să fie doar una de suprafaţă în ceea ce priveşte salariile lucrătorilor din sănătate, deoarece concomitent se iau măsuri dure de reducere a salariilor în unele spitale din ţară, ca urmare a reducerii sporurilor”, a declarat Viorel Rotilă, preşedintele FSSR.
Potrivit acestuia, există spitale care fie nu sunt finanţate la un nivel adecvat, cel mai adesea, fie sunt dominate de un exces de autoritate şi interes, ivite în contextul unei descentralizări greşit înţelese şi mult prea excesive.