În ciuda criticilor formulate de către premierul Donald Tusk, Camera inferioară a Parlamentului polonez - Seimul - a dat ''undă verde'', sâmbătă, ratificării de către Polonia a pactului european de disciplină bugetară, relatează Agerpres, care citează AFP.
Pentru a fi ratificat de către statul polonez, Pactul, semnat în martie de un număr de 25 de ţări din UE, trebuie să obţină şi acordul Senatului /Camera superioară.
În favoarea Pactului au votat 294 de deputaţi, iar 155 s-au pronunţa împotriva lui.
Donald Tusk a avertizat că Polonia, favorabilă unei ”guvernări economice forte şi disciplinei bugetare” în UE , va aproba Pactul doar ”cu condiţia ca Varşovia să participe la procesul de decizie, cu toate că nu este membră a Zonei euro”.
Preşedintele Comisiei Europene, Jose Manuel Durao Barroso, estima, miercuri, că nu va avea loc o renegociere a Pactului de disciplină bugetară, contrar noului preşedinte francez ales, Francois Hollande.
În acest punct, socialistul Francois Hollande se izbeşte, de asemenea, de un ”nu” categoric din partea cancelarului german, Angela Merkel.