Criza a determinat tot mai mulți români să se reorienteze atunci când își caută de lucru în străinătate. Germania a devenit, anul trecut, țara spre care s-au îndreptat o mare parte a acestora.
"Anul trecut, numărul cetățenilor români care s-au angajat în Germania a crescut cu 20% față de 2010. Este greu de explicat acest fenomen. Cred că acest lucru se datorează faptului că în Germania se câștigă bine și oamenii își doresc să trăiască în această țară. Un alt aspect este legat de poziția guvernului federal față de libera circulație a forței de muncă din Europa. Executivul federal a reușit să reducă restricțiile pe piața muncii, astfel încât din 2014 acestea vor fi ridicate în totalitate. Și, desigur, o altă explicație ar fi cea referitoare la economia germană, care continuă să creeze noi locuri de muncă", a declarat, pentru Capital, Andreas von Mettenheim, ambasadorul Germaniei în România.
Ce posturi sunt disponibile pentru cei care au ales să plece în țara cu cea mai puternică economie din Europa? Ingineri, medici, specialiști IT și, în general, pesoane cu studii superioare. Aceștia sunt așteptați cu brațele deschise de către Germania, care înregistrează un deficit de forță de muncă calificată.
Această ţară a primit anul trecut 177.300 de imigranţi, majoritatea din Europa Centrală şi de Est, ceea ce reprezintă o creştere de 2,6% în raport cu anul 2010, cea mai mare creştere din ultimii 15 ani. Germania numără peste 10,6 milioane de imigranţi, la o populaţie totală de 81,7 miilioane în 2010, potrivit institutului federal de statistică, Destatis.
Conform ambasadorului Andreas von Mettenheim, în țara sa natală trăiesc circa 400.000 de persoane care provin din România, din care 200.000 sunt angajați. Însă, un număr mare din cei 200.000 sunt foști cetățeni români, care între timp au obținut cetățenie germană.
Cât se câștigă
Cu toate acestea, piața forței de muncă din statul federal transmite semnale contradictorii. Pe de o parte, șomajul este în creștere, pe de altă parte, banca centrală, Bundesbank, a estimat într-un raport publicat luna trecută că Germania are nevoie de aproximativ 200.000 de imigranţi în plus pe an pentru a-şi compensa declinul demografic. „Realitatea este ușor diferită și mai puțin contradictorie. Avem de-a face cu o ușoară creștere a șomajului, dar avem nevoie de forță de muncă calificată“, explică diplomatul german.
Cât se poate câștiga în țara considerată motorul Europei? Conform portalului de ocupare a forței de muncă, EURES (reţea de cooperare între Comisia Europeană, serviciile publice de ocupare a forţei de muncă din statele membre ale UE, plus Norvegia, Islanda şi Liechtenstein şi alte organizaţii partenere), salariile variază între 2.253 de euro/lună pentru o asistentă medicală și 3.500 de euro pentru un mecanic auto sau electrician.
În schimb, un inginer poate încasa peste 4.000 de euro/lună, angajatorul oferind gratuit un curs intensiv de învățare a limbii germane. În total, prin intermediul EURES, în Germania sunt disponibile circa 417.000 de locuri de muncă.
Carte de vizită
– 1966-1974 Studii de drept la Bonn, Heidelberg şi Frankfurt, stagiatură şi practică juridică;
– 1999-2002 Preşedinţia Federală, şeful de cabinet al preşedintelui federal;
– 2003-2006 Ambasada de la Moscova, adjunct al şefului misiunii;
– 2006-2009 Ministerul Federal al Afacerilor Externe, director general adjunct pentru problemele juridice şi consulare, precum şi pentru problemele migraţie;
– din 2009 Ambasador la București.