Ryanair, cel mai mare operator aerian low-cost din Europa, a raportat un profit record pentru anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2012, dar a avertizat că majorarea preţului combustibilului şi înrăutăţirea perspectivelor economice în Europa vor afecta câştigul în anii următori, transmite Reuters, citat de Agerpres.
De asemenea compania irlandeză a confirmat că va plăti 483 milioane de euro (614,5 milioane de dolari) acţionarilor. În anul fiscal care s-a încheiat la 31 martie 2012 profitul net al Ryanair a crescut cu 25%, la 503 milioane de euro (643 milioane de dolari), faţă de 491 milioane de euro cât estimau analiştii. Compania a avertizat că majorarea preţului combustibilului şi înrăutăţirea perspectivelor economice în Europa vor duce la scăderea profitului la 400-440 milioane de euro în 2013, fiind primul declin din 2009.
Veniturile companiei Ryanair, care operează din România curse de pe aeroportul din Constanța, au crescut cu 19%, la 4,3 miliarde de euro, iar traficul de pasageri a înregistrat un avans de 5%.